FOTO Două decenii pentru Cercul de Goblen de la Ploieşti. Ingineri, medici şi profesori „pictează“ cu acul opere de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările Cercului de Goblen pot fi admirate la Palatul Culturii din Ploieşti. FOTO Dana Mihai
Lucrările Cercului de Goblen pot fi admirate la Palatul Culturii din Ploieşti. FOTO Dana Mihai

27 de persoane, bărbaţi şi femei, cu diverse profesii şi religii, se întâlnesc săptămânal la Ploieşti pentru a lucra goblenuri. Cercul a fost deschis în urmă cu 20 de ani, iar pentru a marca cele două decenii de artă şi frumos, câteva sute de lucrări au fost expuse, începând de duminică, la Palatul Culturii

În 1993 se deschidea la Ploieşti una dintre primele expoziţii de goblen din ţară, iar în acelaşi an, mai mulţi pasionaţi din oraş au pus şi bazele unui cerc de goblen care funcţionează de atunci, neîntrerupt, în cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova. În cei 20 de ani de activitate, cercul a adunat şi 40 de persoane, de la elevi de grădiniţă până la vârstnici, toţi pasionaţi de lucrul migălos la tablourile „pictate“ cu acul.

Acum, cercul are 27 de persoane, dintre care doi sunt bărbaţi, iar majoritatea sunt pensionari. În trecut însă, au profesat ca ingineri, medici, profesori sau tehnicieni, iar religiile lor sunt dintre cele mai diverse. Sunt uniţi, însă, de pasiunea pentru goblen – mulţi lucrează chiar din copilărie -, iar dincolo de întâlnirile săptămânale în care lucrează şi discută despre tehnici, cercul este şi o adevărată terapie de grup.

Socializează foarte des, se întâlnesc la aniversări şi picnicuri sau străbat ţara cu expoziţiile sofisticate. Lucrările lor au ajuns şi în străinătate, la o expoziţie organizată de Consiliul Judeţean Prahova.

„Aşa cum alţii uită de griji şi de nenorociri cu tot felul de hobby-uri, pescuitul de exemplu, noi suntem pasionaţi de goblen. Socializăm şi ne trecem mai frumos bătrâneţea, făcând şi lucruri frumoase“, spun membrii cercului de goblen despre pasiunea lor.

De altfel, lucrările lor au ajuns la stadiul de artă, fiind aproape imposibil să faci diferenţa între o pictură autentică sau o fotografie şi goblenurile acestora. Iar pentru a marca nivel foarte ridicat al lucrărilor, dar şi cei 20 de ani de activitate, câteva sute de lucrări au fost expuse, începând de duminică, la Palatul Culturii din Ploieşti.

Sute de lucrări de reprezintă icoane, tablouri celebre, ştergare şi covoare româneşti, re-create cu aţă şi ac, pe pânză, unele lucrate în luni de zile de pasionaţii de la cercul de goblen pot fi admirate pe tot parcursul lunii octombrie în Sala Coloanelor, locul în care cercul revine pentru prima dată cu o expoziţie, după 20 de ani.

Goblenul a apărut ca un gen al tapiseriei, denumit astfel după produsele manufacturii Gobelins, un vestit centru francez de artă decorativă care s-a dezvoltat constant începând din secolul al XVII-lea. Tapiseriile acestei manufacturi se executau după cartoanele-proiect ale unor artişti celebri şi utilizau predominant subiecte mitologice şi istorice, peisaje şi motive vegetale stilizate. Tehnic, pânza de goblen este alcătuită din mii de puncte prin care se trec aţe de diferite culori pentru a alcătui tabloul final.

Mai puteţi citi

FOTO O colecţie de Cartea Recordurilor dedicată lui Caragiale nu-şi găseşte locul în Ploieşti

FOTO Tricolorul din miez din cireşe. Cum a ratat „regele sâmburilor“ intrarea în Cartea Recordurilor

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite