Brăila nu va mai avea un nou adăpost pentru câinii comunitari. Deşi a promis că va face unul, primarul s-a răzgândit, spunând că investiţia nu se justifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cainibr

Deşi în campania electorală şi imediat după ce a preluat funcţia de primar a vorbit despre necesitatea construirii unui nou adăpost pentru câinii comunitari, Marian Dragomir vine acum cu nouă abordare a problemei. El spune că o astfel de investiţie nu se justifică şi că ar fi mai eficient economic să se închirieze un padoc existent deja.

“Am ajuns la concluzia că, dacă vom continua în acelaşi ritm sterilizările, s-ar putea să nu se justifice un nou adăpost construit pe banii Primăriei. Căutăm o variantă de închiriere pe un număr mult mai mic de ani, astfel încât, când vom face calculele din punct de vedere economic, soluţia închirierii să fie net redusă financiar faţă de cea a construirii unui depozit care după o perioadă nu va mai fi folositor. Am cam găsit un padoc. Nouă ne va reveni doar partea de amenajare garduri.

Dacă vom continua sterilizările în acelaşi ritm, cred că vom scăpa cât de curând de câinii de pe stradă. O să vedeţi. Imaginaţi-vă că sterilizarea anul trecut a unui număr de peste 650 de câini femele a condus în final la scăderea natalităţii. Dacă şi în acest an, în decursul celor 9 luni de zile în care putem face sterilizări, vom continua într-un ritm la fel de alert, cu siguranţă natalitatea canină va fi net scăzută în perioada următoare. Având în vedere faptul că şi câinii aceştia îmbătrânesc şi că există o mortalitate normală, eu cred că, încet-încet, populaţia canină se va reduce”, şi-a explicat primarul punctul de vedere.

La ora actuală, Primăria Brăila are închiriate două adăposturi de câini, în spaţiile unor foste hale agricole, una lângă satul Lacu Sărat şi una lângă comuna Unirea. Pentru adăpostul de la Lacu Sărat, chiria e plătită de Primărie, însă cheltuielile legate de câinii găzduiţi acolo se ocupă asociaţia “Dog Rescue Romania”, cu care s-a încheiat un contract în acest sens.

Celălalt adăpost, cel de la Unirea, este închiriat de la omul de afaceri Nicu Niţă, actual deputat PSD de Brăila. Acolo se ocupă de câini un serviciu specializat din subordinea Primăriei Brăila. Recent, serviciul respectiv a fost amendat cu 2.000 de lei de Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor Brăila, care a dispus şi suspendarea capturării câinilor de pe străzi şi a cazării lor în adăpostul de la Unirea. Măsurile au fost luate din cauza neregulilor existente în acest adăpost, care la data controlului era supraaglomerat.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite