Brăila: Anca Pascu, eleva care luptă pentru drepturile colegilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Anca Pascu, eleva care luptă pentru drepturile colegilor
Brăila: Anca Pascu, eleva care luptă pentru drepturile colegilor

Este preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, rezolvă problemele colegilor şi implementează zeci de proiecte menite să crească gradul de implicare al liceenilor

Profil

NĂSCUTĂ. 25 octombrie 1991, Brăila
STUDII. elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci"

La doar 18 ani, Anca Pascu are cu ce se mândri. Tânăra este preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE), participă la faza naţională a Parlamentului European al Tinerilor şi este nominalizată în brosura naţională “Cei mai buni 30 de tineri activi din ţară”.

Pe lângă toate acestea se pregăteşte să dea examen la Universitatea Cambridge. Afară de şcoală, unde se descurcă foarte bine, Anca excelează şi în tot soiul de activităţi extracurriculare. Răspunde pozitiv la chemarea profesorilor şi pune suflet în tot ceea ce face, pentru că, spune ea, nu poţi avea răzultate dacă nu te implici 100%.

“Experienţa mea în activităţile extracurriculare este datorată ONG-ului ANMRF Louis Pasteur - Club Voltin şi Colegiului “Gh. M. Murgoci”, care au crezut în mine de la început şi care m-au sprijinit. M-au trimis la seminarii naţionale, la conferinţe – aş putea spune că acolo m-am dezgheţat”, punctează Anca.


Aproape în fiecare an, Anca Pascu este nelipsită de la olimpiadele de franceză, economie, română şi de la diverse sesiuni ştiinţifice. Media celor trei ani de liceu este peste 9.80 iar Certificatul Cambridge pe care l-a obţinut în urmă cu un an este iarăşi un atuu pentru ea.

Anca a înfiinţat primul ONG naţional destinat exclusiv tinerilor

CJE este o structură alcătuită din reprezentaţii fiecărui liceu din Brăila. Acesta facilitează comunicarea dintre Inspectoratul Şcolar Judeţan şi elevii din fiecare liceu. “Scopul CJE este să reprezinte colegii la întâlnirile cu cei care au rol decizional în educaţie”, adaugă eleva.


Anca Pascu a încercat ca în “mandatul său” să realizeze activităţi care să antreneze tinerii brăileni. A reuşit să deschidă unui club de dezbateri, care de altfel există în majoritatea oraşelor ţării, a organizat cursuri cu organizaţii de nivel internaţional şi a înfiinţat în Brăila primul ONG naţional destinat exclusiv tinerilor – European Youth Parliament.

“După o perioadă în care m-am luptat alături de colegi să facem cunoscut CJE-ul, într-un final am reuşit. La sfârşitul anului erau multe organizaţii care doreau să lucreze cu noi - asta a contat extraordinar de mult pentru mine, deoarece obiectivele erau atinse”, spune Anca.


Când a început să promoveze CJE-ul, Anca s-a lovit de neîncrederea elevilor, care nu vroiau să accepte că cineva ar putea să lupte pentru cauzele lor. În cele din urmă, Anca a reuşit să câştige încrederea tuturor.

“Am avutt situaţii în care elevii veneau şi întrebau cum pot obţine burse de performanţă, pe care, am avut cazuri în care elevii erau nemulţumiţi că decontul pentru transport nu era acordat integral. Consiliul Judeţean al Elevilor i-a îndrumat şi le-a oferit toate informaţiile de care aveau nevoie”, mărturiseşte eleva.

“Ador Viena, extravaganţa de la Monaco şi India. În general, iubesc călătoriile gnonice fie cele interioare, fie doar să îmbrac hainele de călător, de străin. Îmi place Transilvania şi Maramureşul, îmi place Blaga sau Bacovia. Ce ma fascinează e însă cu totul altceva. E ceva ce fiecare ţine ascuns în el”, spune Anca.

ce nu-i place

Anca Pascu detestă iresponsabilitatea şi, în acelaşi timp, iresponsabilii. În general, nu înţelege oamenii care nu se ţin de cuvânt, care nu sunt serioşi, care nu-şi îndeplinesc promisiunile şi care sunt slabi de înger. Nu îi plac mincinoşii şi crede că tărie că orice minciună are picioare scurte.

Întrebări şi răspunsuri

De ce Universitatea Cambridge şi nu o variantă românească?

A.P. „Am făcut atâtea lucruri şi cred că provocările din ţară le-am trecut cu brio. Cambridge-ul este provocarea vieţii mele şi dacă aş reuşi, cu siguranţă mă voi autodepăsi. Vreau să merg în Anglia, la Universitatea Cambridge – Facultatea de Drept Internaţional pentru că cred în justiţie şi ţin ca lucrurile să fie corecte. În plus am avut multe activităţi în domeniul drepurilor omului. Chiar am publicat într-un raport al Drepturilor Copiilor “Spune” prezentat în Guvernul României şi chiar la Bruxelles.

Ce îi sfătuieşte CJE pe elevi?

A.P. “În primul rând trebui să aibă o relaţie foarte bună cu conducerea şcolii şi cu ceilalţi reprezentanţi ai claselor – Consiliul Elevilor. Orice problemă sau majoritatea problemelor nu pot fi rezolvate decât împreună cu profesorii, directotrii şi reprezentanţii Consiliului Elevilor. Dacă un elev întâmpină greutăţi el trebuie să ştie că se poate adresa în orice moment reprezentanţilor Consiliului Elevilor”.


ce-i place

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite