Bărbatul acuzat de uciderea dentistei Marina Gavril, scos din arest: va asista la punerea locuinței sale sub sechestru
0Principalul suspect din dosarul uciderii dentistei Marina Gavril din Brăila va fi scos pe 2 octombrie de după gratii pentru câteva ore și dus acasă ca să asiste la punerea sub sechestru a locuinței sale.
Marcel Mihai, în vârstă de 39 de ani, este acuzat ca a omorât-o pe doctoriță cu scopul de a o tâlhări. Procurorul de caz a pus sechestru asigurator pe imobilul pe care îl deține suspectul.
Miercuri, 2 septembrie, poliția a mers la locuința bărbatului pentru a pune în aplicare această măsură, iar la acțiune va participa și principalul suspect al crimei, potrivit Digi 24.
Rudele victimei doctoriței ucise, soțul, părinții și fratele doctoriței, s-au constituit parte civilă în proces și cer fiecare daune morale de 1.000.000 euro.
Bărbatul susține că este nevinovat
Marina Gavril a fost ucisă marți, 16 iulie, cu mai multe lovituri de cuțit în propriul cabinet. Procurorii susțin că bărbatul a intrat în cabinetul doctoriței stomatolog Marina Gavril și a ucis-o cu mai multe lovituri de cuțit, pentru a o tâlhări. Individul i-a luat apoi telefonul mobil și cardurile bancare, de pe care a scos mai multe sume de bani până în momentul în care a fost prins.
Marcel Mihai este acuzat de omor calificat, de tâlhărie calificată, dar și de mai multe infracțiuni economice și informatice.
Bărbatul susține, în continuare, că este nevinovat.