Azil ilegal la Brăila. În clădire erau cazați 41 de bătrâni și de tineri, inclusiv persoane cu dizabilități și demență

0
Publicat:

Un azil a fost închis în municipiul Brăila după ce autoritățile au descoperit că funcționa ilegal. În Centru erau cazate 41 de persoane, de toate vârstele, inclusiv o serie de pacienți cu dizabilități grave.

Zeci de persoane cazate în cămin, transferate FOTO: Arhivă, Adevărul
Zeci de persoane cazate în cămin, transferate FOTO: Arhivă, Adevărul

„Comisia de control constituită prin ordin de prefect a hotărât, în cursul serii de ieri, închiderea unui centru în care erau cazate 41 de persoane. Neregulile constatate, pentru care s-a luat această decizie sunt lipsa licenței și a autorizației de funcționare, a transmis Prefectura Brăila.

Din 41 de persoane care erau cazate în acest centru din cartierul Brăilița, 23 au fost mutate în altă locație care își desfășoară activitatea cu autorizație de funcționare și care dispune de capacitatea necesară. 18 persoane au fost relocate în unități spitalicești din municipiu pentru a fi evaluate din punct de vedere medical, precum și pentru a beneficia de îngrijire specifică în perioada imediat următoare.

”Așa cum am menționat, încă de la începutul acestei perioade de verificări, nu voi tolera nicio abatere de la legislația în vigoare în ce privește desfășurarea activității acestor centre. În continuare solicit șefilor de instituții și inspectorilor care fac parte din echipele de control vigilență și corectitudine pentru depistarea oricăror nereguli. Viața și sănătatea cetățenilor este mai presus de orice!”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

Inspectoratul de Politie Județean Brăila a întocmit „dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei activități și obținerea ilegală de fonduri”.

Potrivit Prefecturii Brăila, la nivelul județului au fost controlate, un număr de 14 centre rezidențiale publice și private.

„În a doua zi de control au fost constatate o serie de nereguli pentru care au fost aplicate un număr de 23 de contravenții din care amenzi în cuantum total de 108.6 mii lei”, mai anunță Prefectura Județului Brăila.

Potrivt sursei citate, controalele se vor desfășura pe tot parcursul săptămânii până când toate centrele care funcționează pe raza județului Brăila vor fi verificate de către inspectorii din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, precum și din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite