Autorităţile locale, surprinse că 70 la sută din banii Casei de Asigurări de Sănătate merg la salariile grase ale medicilor şi asistenţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este constatarea făcută de primarul Aurel Simionescu, care se pregăteşte să preia spitalele. Primăria şi-a făcut deja socotelile cu Spitalul de Psihiatrie. Preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) a încercat să facă investiţii la Spitalul Judeţean înainte de preluare.

Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon" este aproape gata în ceea ce priveşte actele şi va fi preluat curând de Primărie. Edilul-şef Aurel Simionescu spune că din primele date se pare că această unitate, cu mici excepţii, intră în normativele pe care trebuie să le îndeplinească.

Cheltuieli mari

Primarul a dezvăluit faptul că organigrama spitalului nu este ocupată în totalitate şi că unitatea are cheltuielile cu salariile angajaţilor în proporţie de 71 - 72 % din totalul banilor primiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Sunt 275 de salariaţi din care 43 muncitori, 57 personal auxiliar şi 24 TESA. Salariile medii impozabile din ce am văzut la TESA sunt de 3.400 lei, la personalul medical sanitar 3.000 de lei, iar medicii au 5.000 de lei", a declarat edilul şef.

Investiţii cu cântec

În ciuda numeroaselor discuţii pe tema preluării Spitalului Judeţean de Urgenţă, Gheorghe Bunea Stancu, şeful CJ, este dispus să investească în unitate, chiar şi înainte de preluarea oficială.

La ultima şedinţă a CJ acesta a adus în atenţia consilierilor două proiecte: reabilitarea Secţiei de Urologie şi lucrări la blocul operator. Numai că proiectele au fost scoase de pe ordinea de zi, consilierul Cătălin Boboc susţinând alături de alţi 15 colegi că întâi trebuie să se preia spitalul şi abia pe urmă se vor face investiţii.

În plus, acesta spune că prioritate are şi cardiologia: „Defibrilatorul funcţionează când da, când ba. O să vedem după preluare care sunt priorităţile".

Şeful CJ şi-a explicat fapta: „Întâmplător am avut-o pe mama acolo şi am văzut mai bine această secţie. Probabil că sunt şi alte secţii mai rele".

Supărat pe atitudinea consilierilor, Stancu a concluzionat: "Este mai important să nu faci nimic!".

Şi Secţia de Urologie este în suferinţă

CJ urma să investească din surse proprii pentru reabilitarea secţiei 929.924 lei, iar pentru blocul operator 1.262.929 de lei. În primul caz, lucrările se finalizează în două luni, iar la blocul operator în 15 zile, în condiţiile în care secţia este „într-un stadiu avansat de deteriorare", iar „paturile sunt neadecvate".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite