Anticari, maşini de epocă, serbări marinăreşti, muzică populară, jazz, concert Antonia şi multe asemenea, de ZileleBrăilei, între 9 şi 17 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe perioada următoare, mai exact în intervalul 9 – 17 august, brăilenii sunt invitaţi să asiste la o multitudine de evenimente, expoziţii şi spectacole prilejuite de Zilele Municipiului Brăila. Ca în fiecare an, sărbătoarea oraşului va îngloba, pe 15 august, şi sărbătoarea Sfintei Marii, protectoarea marinarilor. Serbările marinăreşti vor aduce un plus de culoare manifestărilor.

Zilele Brăilei vor debuta pe 9 august, de la ora 9.00, cu Ziua Porţilor deschise în Portul militar Vărsătura. Pe 11 august, cu începere de la ora 14.00, va avea loc o expoziţie de icoane, carte religioasă şi fotografie dedicată comemorării a 300 de ani de la martiriul Sf. Brâncoveni, organizată la Cercul Militar Brăila.

În data de 13 august va fi o expoziţie de artă fotografică, în Piaţa Traian, realizată de elevii Şcolii Populare de Arte "V. Lungu" şi partide demonstrative de şah organizate de CS Micul Prinţ, în Parcul Monument. În aceeaşi zi, de la ora 16.30, mai sunt programate parada portului popular şi a formaţiilor participante la Festivalul de Folclor pentru Copii "Lină Chiralină", urmând ca de la ora 17.00 să înceapă acest festival pe Faleza Dunării. Tot pe 13 august, copiii sunt aşteptaţi, de la ora 19.00, în Grădina Publică, la o piesă de teatru intitulată "Răţuşca cea urâtă", pusă în scenă de Teatrul "Arlechino", din Braşov.

Începând cu 14 august, pe strada Mihai Eminescu, colecţionarii de timbre, ceasuri sau aparate foto sunt aşteptaţi la Târgul Naţional al Anticarilor şi Buchiniştilor. În aceeaşi zi, municipalitatea va organiza tradiţionala festivitate de premiere a cuplurilor ce sărbătoresc 50 de ani de căsnicie, acţiune ce va continua cu expoziţii foto, teatrul de animaţie şi festivalul "Lină Chiralină".

Pe 15 august, de Ziua Marinei, brăilenii vor putea vedea o paradă a navelor militare şi civile, sosirea zeului "Neptun", botezul marinarilor, deschiderea concursurilor de bărci şi a jocurilor marinăreşti precum porcul la şcondru şi vânătoarea de raţe. De asemenea, pe 15 august, mai sunt programate Gala Festivalului Naţional de Muzică Populară "Lină Chiralină", un spectacol de muzică populară susţinut de artiştii brăileni, dar şi de nume sonore la nivel naţional precum Marta Oprea şi Laura Lavric. Înceapă de la ora 18.00, va avea loc o paradă a maşinilor de epocă. Cochetele autoturisme vor pleca din parcarea Promenada Mall şi vor avea ca punct terminus parcarea de lângă Primărie, unde vor poposi suficient de mult cât să fie admirate de curioşi.

Pe 16 august, va fi organizat în Parcul Lacu Dulce, de la ora 15.30, un concurs naţional de carting "Aşii Volanului" şi tot în aceeaşi zi, micuţii brăileni sunt aşteptaţi la o plimbare cu tramvaiul de epocă. Seara, începând cu 20.30, în Grădina Publică, va avea loc o serie de spectacole sub genericul "Nocturna jazz" susţinute de Moonlight Shadow, Out Of Signal şi Trupa Nightlosers, unde coordonator va fi managerul Teatrului "Maria Filotti" Brăila, Lucian Sabados, un iubitor declarat al muzicii Jazz. La aceeaşi oră, pe scena Esplanadei vor urca soliştii KARYM, Lozioara Zamfir, Ana Maria Voicu şi Laura Stoian, iar de la ora 21.15, va concerta Trupa "Bosquito".

Zilele Municipiului Brăila se vor încheia duminică, 17 august, cu noi concerte susţinute de Sonny Flame şi celebra Antonia, iar de la ora 22.15 cerul va fi luminat cu un frumos foc de artificii.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite