Acţiuni de amploare ale poliţiştilor brăileni în perioada sărbătorilor pascale: sute de maşini oprite în trafic şi persoane legitimate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 14-16 aprilie, poliţiştii brăileni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea liniştii şi siguranţei publice. Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice şi a celor ce privesc convieţuirea socială.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila şi cei ai Poliţiei oraşului Ianca au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

”Poliţiştii au verificat 14 societăţi comerciale, au legitimat 283 de persoane şi au oprit în trafic 219 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 90 de conducători auto. Totodată, au fost constatate 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 12.000 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Dintre amenzile aplicate, 41 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cinci conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi una la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras cinci certificate de înmatriculare.  

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite