Accident produs pe fondul neacordării de prioritate. În urma coliziunii, o femeie însărcinată a avut nevoie de îngrijiri medicale
0Un bărbat de 37 de ani este anchetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a pătruns într-o intersecţie din Brăila fără să acorde prioritate unui alt autovehicul, intrând în coliziune cu acesta. O gravidă aflată în maşina acroşată a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pe 27 august, un brăilean, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Castanului din Brăila, dinspre Şoseaua Buzăului către strada General Praporgescu, la intersecţia cu strada Călugăreni, a pătruns în intersecţie fără a acorda prioritate de trecere unei alte maşini, condusă de o tânără de 28 de ani, care circula pe strada Călugăreni, către Şoseaua de Centură, şi a intrat în coliziune cu aceasta.
”În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la Maternitatea Brăila, aceasta fiind gravidă, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.