2.500 de pensii de invaliditate, la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi condiţii de pensionare schimbă situaţia a mii de invalizi. De la 1 ianuarie 2011 când a intrat în vigoare Legea 263/2010, toate dosarele de pensie de invaliditate aflate în plată au fost verificate.

În urma verificărilor au fost revizuite pensiile a 2.474 de persoane, au avut loc ameliorări ale pensiilor în 41 de cazuri şi o singură persoană a fost depensionată.
Motivul pentru care s-a trecut la aceste controale este depistarea eventualelor nereguli având în vedere înăsprirea condiţiilor de pensionare odată cu noua legislaţie.
„Dacă înainte o persoană care suferea de TBC se putea pensiona indiferent de stagiul de cotizaţie, acum au dreptul să se înscrie la pensionare cei care suferă de SIDA, neoplazie, schizofrenie, persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca", a declarat Aurelia Şişu, consilier superior la Casa Judeţeană de Pensii Brăila.
Prevederi noi şi mai dure
Noua legislaţie a urmărit şi eliminarea dispoziţiilor prea generoase ale prevederilor anterioare în contextul creşterii eşalonate a vârstelor standard de pensionare. Acum stagiul de cotizare necesar începe de la un an pentru persoanele până la 20 de ani şi ajunge până la 27 de ani pentru cei trecuţi de 60 de ani. A fost diminuat şi punctajul pentru fiecare an de stagiu după cum urmează: pentru gradul I se acordă 0,70 puncte faţă de 0,75 cum era pe Legea 19/2000, pentru gradul II se acordă 0,55 puncte faţă de 0,60 pe legislaţia anterioară şi pentru gradul III se acordă 0,35 puncte faţă de 0,40.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite