Urmărire ca în filme, de Paşti, pe străzile Botoşaniului. Ce alcoolemie avea şoferul care a fugit de Poliţie
0
Un şofer băut la volan a fost protagonistul unei urmăriri ca în filme. Acesta a fost urmărit de Poliţie prin aproape tot oraşul şi a fost prins când a intrat cu maşina pe o zonă pietonală.
În prima zi de Paşte, un şofer de 51 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut şi a fugit de Poliţie.
Totul a pornit de la un incident petrecut la o benzinărie din apropierea oraşului Săveni, situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoşani. Şoferul şi-a pierdut o plăcuţă cu numărul de înmatriculare, precizează monitorulbt.ro. Angajaţii de la benzinărie au sesizat un echipaj de Poliţie.
Oamenii legii au plecat după şofer şi l-au ajuns chiar la intrarea în municipiul Botoşani. Şoferul când a aflat că urmează să fie legitimat a accelerat puternic şi a fugit. Poliţiştii l-au urmărit aproape prin tot oraşul.
Fugarul a acroşat în viteză şi un autoturism parcat şi în cele din urmă a încercat să scape într-o zonă pietonală, unde se putea întâmpla o nenorocire. A fost însă blocat de poliţişti. Testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate de Paşte în proporţie de 70%