Un fost viceprimar este pus sub urmărire penală de DNA: Cătălin Alexa este bănuit de abuz în serviciu şi conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Cătălin Alexa este bănuit de abuz în serviciu şi trafic de influenţă FOTO botosaninecenzurat
Viceprimarul Cătălin Alexa este bănuit de abuz în serviciu şi trafic de influenţă FOTO botosaninecenzurat

Un fost viceprimar al municipiului Botoşani a fost pus oficial sub acuzare de procurorii DNA. Aceştia îl bănuiesc pe Cătălin Alexa, viceprimar în perioada 2008-2012, de abuz în serviciu, dar şi conflict de interese.

Săptămâna trecută la Primăria Botoşani, dar şi la mai multe sedii de firme şi la societatea de termoficare a municipiului, Modern Calor, au descins procurorii DNA şi au ridicat documente. 

La aceea dată nu au fost date detalii, făcându-se public doar faptul că se anchetează modul în care a fost organizată licitaţia de reabilitare a sistemului de termoficare a municipiului, program derulat prin fonduri europene, şi început în urmă cu patru ani. 

Fost viceprimar pus sub acuzare

Unul dintre şefii administraţiei botoşănene din acea perioadă, fostul viceprimar Cătălin Alexa, după ce au fost luate la verificat toate documentele, a fost pus oficial sub acuzare. 

Procurorii DNA susţin că acesta în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare al ofertelor, pentru reabilitarea pe bani europeni a sistemului de termoficare a municipiului, nu şi-a îndeplinit corect atribuţiile şi a atribuit contractul în mod ilegal, unei societăţi din Suceava, SC Inginer Consultant. 

Totodată, fostul viceprimar, spun procurorii, s-a aflat şi în conflict de interese, atribuind un contract de asistenţă tehnică şi supervizare a lucrărilor, aceleiaşi firme, care i-a subcontractat lucrările firmei la care Cătălin Alexa era asociat, fapt nedeclarat de fostul viceprimar, spun procurorii. 

În urma acestei manevre, viceprimarului i-ar fi intrat, indirect, în buzunare suma de 142.115,32 lei. Procurorii DNA spun că şi fratele viceprimarului, Bogdan Vasile Alexa, ar fi fost implicat, fiind şi el subcontractant prin firma unde era asociat, al lucrărilor, fapt nedeclarat de viceprimar. 

În mod oficial Cătălin Alexa are calitatea de suspect în acest dosar, fiind acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese. Fratele acestuia, Bogdan Alexa, este şi el acuzat de falsificarea mai multor documente, în urma cărora a obţinut peste 2 milioane de lei, din fonduri europene.

„Nu  ma consider vinovat cu nimic“

De cealaltă parte, fostul viceprimar spune că este nevinovat şi că se va judeca cu DNA. „Eu am să mă judec cu ei pentru chestiunea aceasta, nu mă consider vinovat cu nimic. Tot ce am făcut, eu am făcut în interesul municipalităţii şi a municipiului Botoşani. Eu, deocamdată, am calitatea de suspect, nu sunt învinuit“, spune Cătălin  Alexa.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Închisoare cu executare pentru fostul şef al CNADNR. Dorin Debucean a ajuns în spatele gratiilor

UPDATE Şefa CNA, Laura Georgescu, urmărită penal pentru abuz în serviciu şi instigare la fals

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite