Preoţii, „influenceri“ săteşti în lupta cu pesta porcină. „Ne-am gândit: cine are mai mare trecere la localnici?“
0
Pentru că s-au declarat neputincioase în a-i convinge pe localnici să nu încalce măsurile de prevenire a pestei porcine şi să nu mai ascundă porcii bolnavi, autorităţile au apelat la preoţii de la ţară să-i îndemne pe săteni, la slujbele de duminică, să respecte regulile.
Pesta porcină africană şi-a făcut prezenţa, în repetate rânduri, pe teritoriul judeţului Botoşani, mai ales anul trecut. Cel mai mare pericol îl reprezintă mistreţii veniţi de peste graniţă, din Ucraina sau Republica Moldova. Aceştia sunt principalii purtători de pestă porcină, iar localnicii cu treburi prin pădure duc virusul la porcii domestici. De altfel, la începutul lunii august, autorităţile au găsit un porc domestic, într-o comună de pe malurile Prutului, mort de pestă porcină, însă proprietarul nu a fost identificat.
Pentru că există riscul ca localnicii să-şi ascundă porcii bolnavi, dar şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că trebuie să aplice nişte măsuri de igienizare, autorităţile din Botoşani au ajuns să se bazeze cel mai mult pe ajutorul preoţilor. Astfel, slujitorii Bisericii îi vor îndemna pe săteni să ofere sprijin autorităţilor, să nu-şi ascundă porcii bolnavi şi mai ales să respecte normele de prevenţie. Fiecare preot va fi dotat cu un set de reguli de prevenţie, care să fie „predat“ oamenilor la slujbă. Restul depinde de harul fiecărui preot şi de puterea sa de convingere.
„Apelăm la orice cale de comunicare“
Ideea total inedită de a se baza pe preoţi pentru a combate pesta porcină africană le-a venit şefilor de la Direcţia Sanitar Veterinară Botoşani. Aceştia îi consideră pe oamenii Bisericii adevăraţi „influenceri“ în satele de pe malurile Prutului şi în zona de graniţă, acolo unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri de îmbolnăvire la porci sălbatici şi domestici. „Trebuie să apelăm la orice cale de comunicare. Din analizele făcute, avem de-a face, în satele acestea de pe malurile Prutului, cu populaţie în vârstă. Cei care nu au acces la reţelele de socializare. Nu are cum să ajungă bine mesajul. Şi ne-am gândit: cine are mare trecere la localnici, în cine au ei încredere? Şi i-am identificat pe preoţi, influencerii de la sate. Ne bazăm pe ei, în aceste comunităţi să împiedicăm apariţia şi răspândirea pestei porcine africane“, spune Mihai Ţurcanu, directorul DSVSA Botoşani.
Soluţia a fost agreată de toţi factorii decizionali de la Botoşani, în cadrul Comitetului Local de Combatere a Bolilor, inclusiv de către reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Sătenii ar avea încredere mai mare în preoţi. „ S-a apelat la aceste categorii socio-profesionale fiindcă au un contact mai aprofundat cu cetăţenii în aceste zone“, spune prefectul judeţului, Dan Nechifor.
Totodată, faptul că majoritatea sătenilor merg la biserică duminica a fost un alt motiv pentru desemnara preoţilor ca agenţi de informare în cazul pestei porcine.
Informare despre pesta porcină, duminica, la biserică
Autorităţile cer preoţilor să strecoare, în timpul slujbei, un moment de informare pentru săteni. Practic, preotul va trebui să îi sfătuiască pe oamenii adunaţi în biserică să asculte de autorităţi, să nu ascundă animalele bolnave şi să respecte toate recomandările în cazul pestei porcine. „Atunci când consideră ei că este momentul prielnic, să-i informeze pe cei care participă la slujbă. Îi rugăm să le citească oamenilor din informarea noastră şi să-i asigure că medicii veterinari nu au venit să închidă pe nimeni, nu vin autorităţile să le omoare animalele. Ci doar luăm măsurile de a menţine statutul de sănătate al porcinelor în judeţ. Avem o fermă în plină dezvoltare la Truşeşti, dacă boala avansează de pe malurile Prutului, punem în pericol această exploataţie, dar şi pe cele gospodăreşti“, spune Mihai Ţurcanu.

Mihai Ţurcanu, şeful DSVSA Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache
O informare a fost trimisă deja la bisericile din patru comune, situate în zona de graniţă. „A fost distribuit în mai multe exemplare la bisericile din localităţile respective, unde cu ajutorul preoţilor să fie comunicate enoriaşilor, în ziua de duminică“, spun reprezentanţii DSVSA.
În momentul de faţă, 16 preoţi din cele patru comune din zona de graniţă au trimis răspuns şi au precizat că vor sprijini autorităţile, învăţându-i pe oameni, la slujba de duminică, ce trebuie să facă pentru a combate pesta porcină. Totodată, o altă idee inedită le-a venit şefilor de la Direcţia Sanitar-Veterinară. Pe lângă preoţi, odată cu începerea şcolii, până şi copiii vor deveni agenţi de răspândire a informaţiilor sanitar-veterinare, pe principiul că sunt mai puri. „Când va începe şcoala, vom merge şi prin şcoli, să informăm copiii. Aceştia sunt un vector mai curat de transmitere a informaţiei. Merg acasă, le spun părinţilor, le spun celor care le sunt tutore ce li s-a spus la şcoală“, adaugă şeful DSVSA.
În judeţul Botoşani, au fost înregistrate până în prezent 21 de focare de pestă porcină africană, dintre care 11 au fost deja stinse. Acestora li se adaugă focarele la porc mistreţ, în dreptul comunei Santa Mare.