Peste 10.000 de botoşănenii se opun majorării preţului la combustibil. Oamenii lui Băsescu de la Botoşani strâng semnături şi pregătesc un miting

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Mişcarea Populară a demarat la Botoşani campania de semnături contra majorării accizelor acum două săptămâni. Membrii filialei judeţene susţin că au ca target strângerea a 20.000 de semnături în tot judeţul.

Decizia Guvernului de a majora accizele la carburanţi a nemulţumit pe mai toţi conducătorii auto din judeţul Botoşani. Poate tocmai de aceea campania anti-majorării preţului la benzină şi motorină iniţiată de Partidul Mişcarea Populară (PMP) a reuşit să aibă deocamdată succesul scontat.

 Până în prezent în doar două săptămâni au fost strânse peste 11.000 de semnături în tot judeţul. Liderii filialei judeţene a partidului spun că vor să ajungă la 20.000 doar într-o singură sptămână. 

În acest scop Mihai Ţâbuleac şeful ”popularilor„ de la Botoşani a trimis cu mape în mâini tineretul partidului să mai colecteze semnături dar îi chemă şi pe ceilalţi şoferi nemulţumiţi de eventualele scumpiri la sediul partidului. ” Săptămâna viitoare sunt convins că vom atinge ţinta propusă. Este o măsură la care nu s-au aşteptat nici cetăţenii României, nici organismele europene”, a precizat Mihai Ţâbuleac. 

Şeful PMP Botoşani spune că întreaga acţiune se va finaliza cu un miting la Bucureşti împotriva majorării accizelor, la care vor participa şi peste 100 de membri de la Botoşani.

citiţi şi:

Mărţişoare politice de 1 martie. Zgonea a ieşit pe străzile din Bistriţa. PMP a pregătit „mărţişorul - merişor“

VIDEO Nicu Tănase, preşedinte PMP Vrancea: „Dreptatea până la capăt a USL a fost punerea în funcţii a unor oameni cu probleme în justiţie”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite