Ger de crapă pietrele în nordul extrem al României. La Botoşani s-au înregistrat aproape -18 grade Celsius. Cu toate acestea elevii sunt trimişi la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Botoşani sunt înregistrate temperaturi deosebit de scăzute. Termometrele au arătat în această dimineaţă aproape -20 de grade Celsius. Din cauza viscolului, zeci de şoferi au ajuns cu maşinile în şanţ. Deşi este frig de crapă pietrele, elevii botoşăneni au fost trimişi la şcoală.

Botoşaniul a devenit un adevărat pol al frigului în această dimineaţă. Mai precis conform datelor oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie, în municipiul Botoşani, au fost înregistrate, luni dimineaţă, -17.5 grade Celsius, fiind a doua cea mai scăzută temperatură din România, la nivelul oraşele reşedinţă de judeţ. 

Practic, în cel mai nordic judeţ al României este un frig de crapă pietrele. Cu toat acestea, elevii botoşănenii au fost trimişi de autorităţi la şcoală. Şi asta în condiţiile în care, în judeţe cu temperaturi mai puţin scăzute, orele de curs au fost suspendate. Frigul a fost dublat mai ales în weekend, de viscol. Din cauza vizibilităţii scăzute şi a zăpezii, zeci de şoferi au derapat şi au ajuns cu maşinile în şanţuri.

Ger năprasnic, dar la şcoală se merge

Botoşaniul se află sub cod portcoaliu de ger. Temperaturile au fost scăzute în weekend, iar luni dimineaţă a fost înregistrat şi un record negativ de aproape -18 grade Celsius. De altfel duminică a fost convocat şi un comitet pentru situaţii de urgenţă la Prefectură pentru gestionarea situaţiei. Oamenii străzii au fost culeşi din adăposturi de poliţiştii locali şi duşi în adăposturi sociale. De altfel a fost şi întocmit de către ISU un plan de intervenţie pentru preenirea deceselor prin hipotermie. În baza acestui plan au constituite 75 de locuri de cazare pentru oamenii fără adăpost.  

Deşi este un frig de crapă pietrele la Botoşani, iar judeţul se află sub cod portocaliu, orele de curs în şcoli nu au fost suspendate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Culmea şi asta în condiţiile în care peste 15.000 de elevi botoşăneni fac naveta, mai ales în mediul rural, pe ger şi prin nămeţi. Şeful Inspectoratului a precizat că orele de curs sunt suspendate doar în şcolile în care se defectează centralele termice, sau unde nu mai pot circula microbuzele şcolare. 

Probleme pe drumuri din cauza viscolului

Totodată viscolul a dublat gerul de afară. Zăpada adunată masiv pe câmpuri a fost împrăştiată pe carosabil, pe anumite tronsoane de drum naţional şi judeţean. Parazăpezile, în anumite zone, nu au reuşit să facă faţă cantităţii mari de zăpadă. „Situaţia se întâlneşte pe Botoşani- Săveni, Botoşani- Truşeşti şi Dorohoi- Darabani. Noi vom scoate autofrezele pe Botoşani- Săveni, acolo unde deja şi şanţurile s-au umplut de zăpadă şi am dublat numărul de autospeciale care acţionează”, a precizat Viorel Zacreţchi, şeful de la Drumuri Naţionale din Botoşani. Totodată pe sectoarele de drum afectate de viscol şi ninsoare, zeci de şoferi au derapat şi au ajuns cu maşinile în şanţuri. În zone izolate, vântul a rupt şi câţiva arbori.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

VIDEO ISU Bacău sprijină alte judeţe care se luptă cu gerul şi viscolul

VIDEO Cod portocaliu de ger. Poliţiştii duc la adăpost persoanele fără locuinţă. La sate, bătrânii sunt ajutaţi de primării

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite