FOTO Moaştele Sfântului Gheorghe şi ale Sfântului Mina aduse la Botoşani. Oraşul îşi sărbătoreşte patronul spiritual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De peste 500 de ani Botoşaniul se află în sărbătoare pe 23 aprilie. Sfântul Gheorghe este patronul spiritual al oraşului din vremea lui Ştefan cel Mare. Miercuri cu ocazia zilei dedicate în calendarul ortodox Marelui Mucenic Gheorghe, moaştele acestuia dar şi ale Sfântului Mina au fost aduse la Botoşani. Sute de credincioţi au stat la coadă pentru a le atinge şi pentru a se ruga.

Miercuri a fost sărbătorit patronul spiritual al Botoşanilui, Sfântul Gheorghe.  Slujba oficiată în cinstea Sfântului a avut loc la biserica cu hramul ”Sfântul Gheorghe” ridicată de Elena Rareş la 1541 în municipiul Botoşani. La această biserică au fost aduse moaştele Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Feredeni din Hârlău dar şi cele ale Sfântului Mina Făcătorul de minuni. 

Moaştele vor rămâne la Botoşani pănâ pe 27 aprilie. Încă de la prima oră sute de credincioşi au stat la cozi interminabile pentru a se ruga Sfinţilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată dimineaţa de protopopul Lucian Leonte. Spre deosebire de ceilalţi ani, a lipsit Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei. 

În locul său a fost trimis consilierul personal,preotu Marian Timofte. Acesta a ţinut să precizeze că deşi nu este prezent, mitropolitul nu i-a uitat pe credincioşii din Botoşani. ”Inalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit  are probabil pe primul loc la suflet credincioşii din Botoşani, despre care vorbeşte în multe împrejurări şi în multe locuri”, a mărturisit consilierul mitropolitului. 

La slujbă au participat şi oficialităţile judeţului, printre care şi prefectul Costică Macaleţi, primarul Botoşaniului, Ovidiu Portariuc şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu. După sluhbă au fost împărţite peste 800 de sarmale credincioşilor. Culmea spre deosebire de alţi ani, oamenii nu s-au îmbrâncit, au luat mâncarea şi au plecat în linişte.

citiţi şi:

Moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe vor fi expuse permanent la biserica pictată de Nicolae Tonitza

FOTO VIDEO Sfântul Antonie de la Iezer a ajuns în cetatea Sfântului Gheorghe

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite