Cele mai ciudate plângeri ale botoşănenilor: biserica şi soacra murdară reclamate la Protecţia Consumatorului

0
0
Biserica a fost reclamată de doi ori în doar câteva luni la Protecţia Consumatorului FOTO botosani.org
Biserica a fost reclamată de doi ori în doar câteva luni la Protecţia Consumatorului FOTO botosani.org

Comisarii de la Protecţia Consumatorului din Botoşani primesc lunar plângeri ciudate din partea botoşănenilor. Aceştia au rămas însă uimiţi când au văzut că până şi oamenii biserici au ajuns să fie reclamaţi la Protecţia Consumatorului. Cea mai ciudată plângere vine însă din partea unui botoşănean care s-a plâns că soacra este prea mizerabilă.

Botoşănenii care dealtfel majoritatea locuitorilor din nordul Moldovei, sunt consideraţi oameni cu frica lui Dumnezeu şi mai ales ultimii care ar ridica glasul în faţa oamenilor Bisericii. Comisarii de la Protecţia Consumatorului, spun însă că de anul trecut lucrurile au început să se schimbe. 

Biserica reclamată de două ori în patru luni 

Pentru prima dată în 25 de ani, feţele bisericeşti au fost reclamate la Protecţia Consumatorului. Un preot de la o biserică din centrul oraşului a fost pârât că dă slujba şi muzica religioasă prea tare, la boxele exterioare montate pe zidurile lăcaşului de cult şi nu se poate odihni. 

Alt preot a fost reclamat că face învârteli cu luminările de ceară de la pangar. ”Avem două cazuri anul trecut, când oamenii bisericii au fost reclamaţi. În Botoşani deobicei la Protecţia Consumatorului nu se plângea nimeni de preoţi. Ei bine anul trecut un preot a fost reclamat că a scos boxele afară din biserică şi deranjează locatarii cu slubele religioase şi muzica bisericească. O altă reclamaţie înregistrată împotriva unui preot este pentru cantitatea de ceară din lumânări. Propriu-zis botoşăneanul a spus că preotul refoloseşte lumânările dar cantitatea de ceară este mai mică decât cea prevăzută şi mai ales pentru preţul cerut la pangar. ”, spune Mirel Rogalschi, şeful Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani. 

Soacra murdară reclamată de ginere

Cea mai ciudată reclamaţie primită de comisarii de la Protecţia Consumatorului Botoşani, a fost însă din partea unui botoşănean din mediul rural. Omul a bătutu drumul până în reşedinţa de judeţ, cu autobuzul pentru a-şi pârâ soacrea la Protecţia Consumatorului. Practic omul a spus răspicat, că mama soţiei lui, este murdară şi riscă să-l îmbolnăvească. 

”A venit un ”consumator”, care ne-a spus că vrea să depună o plângere împotriva soacrei. Omul a precizat că aceasta nu se spală pe mâini, nu-şi face igiena şi nici nu spală ugerul când mulge vaca. Botoşăneanul a spus clar că laptele este murdar şi din cauza soacrei se poate îmbolnăvi”, a spus Rogalschi. Dacă în cazul preoţilor, comisarii de la Protecţia Consumatorului au apelat la Protopopiatul Botoşani, la bărbatul cu soacra murdară nu au putut decât să-i facă omului hatârul şi să înregistreze plângerea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

O femeie a reclamat poliţiştilor că este gazată de vecini şi vizitată de extratereştri

Topul celor mai trasnite reclamaţii ale vasluienilor: "Vecinii intră în casă şi toarnă praf pe jos şi droguri în apă"

Reclamaţiile trăsnite ale buzoienilor. De la porcul crescut pe balcon, la oala cu ciorbă furată de pe aragaz

Mai multe - Botoşani

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite