Botoşani: Prins la furat trandafiri | adevarul.ro

Botoşani: Prins la furat trandafiri

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Agenţii comunitari sancţionează săptămânal botoşăneni care, folosindu-se de varii pretexte distrug domeniul public.


Încă un botoşănean a fost prins joi de agenţii Poliţei Comunitare la furat trandafiri. Vasile S., în vârstă de 59 de ani a fost surprins de oamenii legii cu şase trandafiri în mână, sustraşi din rondurile amenajate în vecinătatea complexului Belv.

  Bărbatul a încercat să înduplece agenţii, spunând că trandafirii furaţi aveau să ajungă pe mormântul mătuşii decedate cu puţin timp în urmă. Hotărât că nu poate sa se prezinte la înmormântare cu mâna goală, acesta a rupt florile preferate ale mătuşii pentru a impresiona familia.  „Gestul sau l-a costat însă 200 lei, fiind sancţionat conform H.C.L. 76/2002, pentru distrugerea domeniului public. Pretextele variate folosite de botoşănenii care distrug domeniul public nu îi absolvă pe aceştia de sancţiunile contravenţionale”, a declarat directorul executiv adjunct al Poliţiei Comunitare, Ioan Onuţu. 

Top articole

Partenerii noștri