Botoşani: Isteria măştilor contra gripei a cuprins din sistemul sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele medicale sunt primele dotate cu măşti
Cadrele medicale sunt primele dotate cu măşti

Direcţia de Sănătate Publică a solicitat Ministerului Sănătăţii să aloce pentru judeţul Botoşani 250.000 de măşti de protecţie împotriva gripei.

Acestea vor fi distribuite către cabinetele şcolare şi unităţile spitaliceşti şi va avea acces doar personalul medical.

"Este acţiunea care se face în fiecare an. Aceste măşti sunt doar pentru personalul sanitar, deorece sunt primii predispuşi la contaminarea acestor viruşi", a precizat un angajat al Direcţiei de Sănătate Publică.

Odată cu apariţia primului caz de gripă porcină din ţară, farmaciile au început să primească solicitări pentru măşti de protecţie, iar distribuitorii au golit deja stocurile.

"Am primit deja comenzi ce depăşesc stocurile noastre din depozit. Vom livra la toate farmaciile aflate în contract cu noi, însă cantităşi mai mici pentru a nu supăra pe nimeni. Acolo unde nu se vor vinde, le vom redirecţiona, până ce primim alte măşti", a declarat Alin Grădinaru, distribuitor produse farmaceutice.

La mare căurare în aceste zile sunt şi gelurile antibacteriene.

"Au început să meargă foarte bine produsele de prevenire a îmbolnăvirii cu gripă, Cei mai mulţi clienţi cumpără pentru copii. Pe lângă măşti şi geluri am dat foarte bine în această săptămână produsele de imunizare pe bază de plante", a declarat farmacista Georgeta Istrate.

În ultima săptămână, Direcţia de Sănătate public a raportat aproap 1700 de cazuri noi de viroze rspiratorii şi aproape 600 de pneumonii.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite