Botoşani: Ana Maria Alexie: „Muzicii româneşti îi lipsesc vocile bune“ (PORTRET)

Eleva de clasa a VIII-a a cucerit cu timbrul vocii sale premii în competiţii naţionale şi internaţionale. La numai 14 ani, adolescenta din Dorohoi este un nume în lumea muzicii.
Încă de când a învăţat să butoneze telecomanda TV, Ana Maria Alexie a descoperit că adoră să cânte. În copilărie fredona muzică uşoară cu un deodorant în loc de microfon, iar păpuşile erau singurii spectatori. În timp, artista a ajuns să evolueze în faţa a sute de oameni şi să strângă valuri de aplauze.
„De mică mi-a plăcut să cânt: prin casă, la serbările de la grădiniţă. Pe scenă mă simt în largul meu şi pot spune că muzica reprezintă o parte din mine“, spune Ana Maria.
S-a remarcat la zeci de competiţii
Tânăra a fost membră a grupului vocal Voces de la Clubul Copiilor din Dorohoi până în octombrie 2008. Alături de colegii din cor a înregistrat CD-ul „Suflet de copil“ şi „Cântec pentru Iisus“, lansat şi promovat de casa de producţie Electro Star Oneşti. În prezent, se pregăteşte cu profesoara Sorina Pădurariu de la Palatul Copiilor Iaşi.
La numai 14 ani, Ana Maria se poate mândri cu numeroase premii. Una dintre primele reuşite le-a obţinut la vârsta de zece ani, când dorohoianca a participat la primul festival internaţional „Suflet de Stea“, organizat la Aleşd (Bihor). De atunci, artista culege premii după premii. Astfel, în 2005 şi 2006 a obţinut premiul I la concursul local şi interjudeţean de interpretare, dar a câştigat şi premii internaţionale.
„În 2006, la Festivalul Internaţional «Ceata lui Piţigoi» din Galaţi, juriul mi-a acordat premiul special. Un an mai târziu, am primit premiul special şi la Festivalul Naţional «Mărţişor Dorohoian». Tot în 2007 am luat premiul II la Festivalul Naţional «Fiero» din Iaşi“, a afirmat eleva. În 2008 şi 2009, Ana Maria a obţinut premii importante la alte cinci festivaluri naţionale. „Anul acesta, la Ipoteşti am primit trofeul «Tinere Speranţe» şi trofeul «Melody – Locul II» din partea lui Cristian Alivej la Festivalul «Steluţe de mai» de la Focşani“, a adăugat Ana Maria Alexie.
Cochetează şi cu teatrul
Cu toate că este îndrăgostită de muzică, adolescenta ştie că muzica comercială este cea care câştigă teren.
Pe viitor, îşi doreşte să devină doctor sau cântăreaţă, însă Ana Maria cochetează şi cu teatrul. Nu ascunde faptul că visează la o carieră în tearu. Printre repetiţii şi şcoală, Ana Maria îşi face timp şi pentru prietenii săi din copilărie.
Profil
Născută. 10 ianuarie 1995, Fălticeni.
Studii. Şcoala Numărul 5 „Spiru Haret“ din Dorohoi.
Familie. Locuieşte cu părinţii.
Întrebări şi răspunsuri
Cum priveşti industria muzicală din România?
Muzicii româneşti îi lipsesc vocile bune.
Care este idolul tău în muzică şi de ce?
Idolul meu în muzică este, ca voce, Beyonce, iar ca vestimentaţie şi ca show, Lady Gaga. Îmi place Beyonce pentru că într-adevăr are voce şi demonstrează asta prin muzica pe care o cântă, dar şi prin concertele la care cântă live extraordinar. Lady Gaga, îmi place ca stil. Mi-ar plăcea şi mie să surprind plăcut, să uimesc de fiecare dată când apar pe scenă.
Ce-i place
„Îmi place muzica de calitate şi aş vrea pe viitor să reuşesc să fac muzicii româneşti o imagine cât mai bună, în cât mai multe ţări”, a spus artista.
Ce nu-i place
„Nu-mi place muzica comercială. Aş putea să spun că dispreţuiesc industria muzicii româneşti de proastă calitate, care promovează non-valori“, spune tânăra.




















































