Un șofer a fost înjurat pentru că a respectat regulile de circulație. Întâmplare halucinantă într-o parcare VIDEO

0
Publicat:

Un șofer din Bistrița a scăpat ca prin minunte teafăr, după un incident într-o parcare din Cluj. Bărbatul a fost la un pas să fie linșat pentru că a "îndrăznit" să respecte regulile de circulație. A fost jignit și înjurat ca la ușa cortului.

Conform monitorulcj.ro, bistrițeanul circula regulamentar în parcarea VIVO Mall Cluj, fiind pe un sens unic. Din fața sa venea, pe interzis, un SUV cu numere de Cluj. Bistrițeanul a oprit, forțându-l pe clujean să întoarcă. Nu a întors, în schimb i-a aruncat cuvinte grele pentru că respecta legislația rutieră.

Șoferul din Bistrița l-a atenționat, când s-a apropiat în dreptul geamului, că acolo este sens unic. Bărbatul din Cluj s-a simțit ofensat și a început să-l jignească: „Du-te, bă, dracului, la Bistrița! Ești un prost și un țăran!”.

În filmare se observă cum în spatele SUV-ului un taxi întoarce, făcând aceeași manevră ilegală. Taximetristul trage pe dreapta și se pune în fața mașinii bistrițeanului, înjurându-l: 

Ce-ai rezolvat? Du-te la tine în Bistrița și fă reguli, mă! Hai, dispari! Ai rezolvat ceva, tu cu părul ăla al tău lung? Du-te-n p#%& mea și stai acolo, la tine. Dispari!”.

Bistrițeanul s-a întors din nou pentru a-l filma pe taximetristul revoltat că nu a fost lăsat să iasă pe interzis din parcare.  Taximetristul a repetat de mai multe ori că cel care i-a surprins încălcând regulile de circulație este un „Țăran prost, de Bistrița” și că nu are voie să facă reguli în Cluj, potrivit bistrițeanul.ro.  

Mașina unei femei în scaun cu rotile, ridicată de Poliția Locală Constanța

Tot într-o parcare, dar la Constanța, a avut loc un incident incredibil, la începutul lunii ianuarie. Mașina unei persoane cu dizabilități a fost ridicată în seara zilei de marți, 3 ianuarie, din parcarea unui supermarket din municipiul Constanța. Mașina era parcată pe un loc rezervat persoanelor cu handicap.

În jurul orei 21.00, o familie din Constanța (ambii soți sunt persoane cu dizabilități) au ieșit cu căruciorul de cumpărături din hipermarket și au observat că mașina lor, parcată pe un loc rezervat unor astfel de persoane, nu mai este.

În zonă era și Poliția Locală Constanța de la care au aflat că mașina fusese ridicată deoarece nu ar fi avut afișat pe bord ecusonul care să dovedească faptul că autoturismul aparține unei persoane cu dizabilități.

În schimb, proprietarul mașinii le-a explicat polițiștilor că autoturismul avea lipit un autocolant cu semnul persoanelor cu dizabilități atât pe parbrizul din față, cât și pe luneta din spate. Mai mult, documentele mașinii (Talonul și Cartea de Identitate) menționează faptul că mașina a fost modificată pentru persoane cu dizabilități, soția șoferului fiind imobilizată în cărucior cu rotile.

Familia în cauză, însoțită de fetița lor de 3 ani, a reușit să-și recupereze mașina de la locul de depozitare a autoturismelor ridicate în jurul orei 23.00, după ce au plătit 570 de lei, taxă de ridicare a autoturismului.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite