Un adolescent s-a înecat în Lacul Colibița. A fost găsit de scafandri după trei ore

0
0
Publicat:

Un tânăr căutat de pompieri şi scafandri în apele lacului Colibiţa, după ce ar fi căzut dintr-o barcă în noaptea precedentă, a fost găsit decedat, la aproximativ 30 de metri de mal.

Scafandrii l-au găsit mort pe bărbat FOTO: ISU Bistrița Năsăud
Scafandrii l-au găsit mort pe bărbat FOTO: ISU Bistrița Năsăud

Căutările au durat aproape trei ore, iar cadavrul a fost găsit de scafandri, extras şi adus la mal.

Din primele informaţii, tânărul decedat are în jur de 16-17 ani.

La caz au intervenit un echipaj de pompieri cu barcă de la Staţia de Pompieri Prundu Bârgăului şi echipajul de scafandri de la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, precum şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Zona lacului de acumulare Colibiţa reprezintă una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului Bistriţa-Năsăud, acesta fiind atestată ca staţiune turistică de interes local începând cu anul 2017.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite