Ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, realeasă în fruntea organizaţiei de femei PSD BN
0Astăzi, femeile social-democrate au reales-o în fruntea organizaţiei pe Doina Pană, cea care a ocupat această funcţie şi până acum. La conferinţă au fost prezenţi şi Vasile Dâncu, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Peste 100 de femei din organizaţia judeţeană de femei a PSD s-au adunat astăzi în sala mare a Primăriei pentru a-şi alege conducerea. Funcţia de preşedinte al organizaţiei va fi ocupată tot de Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social ocupând şi până acum această poziţie.
Doina Pană a primit 118 voturi „pentru” şi niciunul ”împotrivă”. Aceasta a fost de altfel singura candidată pentru fotoliul de preşedinte al organizaţiei. Alături de Doina Pană a mai fost ales un secretar, dar şi 11 vicepreşedinţi.
Lucrările conferinţei au fost conduse de senatorul Ecaterina Andronescu, care a fost prezentă şi la aniversarea celor 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Năsăud. De asemenea a fost prezent şi social-democratul şi profesorul universitar Vasile Dâncu, care a profitat de ocazie şi a vorbit despre rolul femeii în politică, susţinând că în scurt timp bărbaţii vor fi minoritari pe scena politică.
Vă mai recomandăm:
Doina Pană: studenţii care fac pratică să fie retribuiţi şi să se considere vechime