Ministerul Sănătăţii scapă spitalul din Năsăud de o parte din datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce de mai bine de doi ani de zile se luptă să scape de datorii, în prag de Crăciun, Spitalul Orăşenesc „George Trifon” Năsăud scapă de arierate. Ministerul Sănătăţii a alocat 54.000 de lei pentru plata arieratelor, adică a datoriilor mai vechi de 90 de zile.

În anul 2013 Spital Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud intra în atenţia presei cu datorii însemnate, care ajungeau la 360.000 de lei. Adrian George, directorul spitalului spunea la acea vreme că unitatea pe care o conduce a ajuns să aibă datorii din cauza Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, care nu ar fi decontat o parte din serviciile prestate.

Pe de altă parte, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Camelia Ilişuan punea datoriile pe seama managementului prost. În 2013 se lua în calcul chiar închiderea unităţii spitaliceşti.

Potrivit conducerii spitalului, în prezent datoriile unităţii medicale ajung la 300.000 de lei. Reprezentanţii spitalului spun însă că anul acesta s-a redus considerabil din datorie, cam cu 150.000 de lei.  Potrivit viceprimarului oraşului Năsăud Niculai Găitan, vineri, spitalul primeşte de la Ministerul Sănătăţii 54.000 de lei pentru stingerea arieratelor, adică datoriilor mai vechi de 90 de zile.


Vă mai recomandăm:

La medic în Bistriţa-Năsăud: de la spital proaspăt renovat, la unităţi medicale ce abia reuşesc să asigure mâncarea bolnavilor

Bătrân de 72 de ani, lăsat să agonizeze pe un pat dintr-un centru medical. Doctorii tratează cu calmante o fractură ce necesită operaţie

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite