Mihai Tudose, ministrul Economiei, despre impozitarea bacşişului: „Părerea mea este că trebuie găsită o altă soluţie. Nu acolo era evaziunea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, a vorbit despre impozitarea bacşişului, despre care spune că nu este o idee bună.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, a fost prezent, joi, la Bistriţa pentru a se întâlni cu mediul de afaceri şi cu autorităţile judeţene. Într-o întâlnirea cu presa, ministrul Economiei a vorbit şi despre impozitarea bacşişului, măsura care, în opinia sa, trebuie schimbată.

„În ceea ce priveşte nebunia asta cu bacşişul, eu sunt convins că vom găsi o soluţie să renunţăm la aceste lucruri. Părerea mea este că trebuie găsită o altă soluţie. Nu acolo era evaziunea”, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului Mihai Tudose, joi, la Bistriţa.

În schimbul bacşişului, acesta a recomandat o declaraţie pe proprie răspundere, depusă de fiecare agent economic la sfârşitul lunii.

Mihai Tudose a vorbit şi despre posibilitatea ca firma austriacă Holzindustrie Schweighofer să părăsească România, dacă va fi adoptat noul Cod Silvic. „Nu pleacă nimeni, nu pleacă câinele de la măcelărie, staţi liniştiţi! Având bugete mari şi pierzând sume mari sunt afitaţi. Ce se va întâmpla dacă pleacă? O să rămână lemnul netăiat? Dacă pleacă unul cu drujba, nu vă închipuiţi că rămân pomii ăia netăiaţi”, a comentat ironic Mihai Tudose.
 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite