Incendiul de duminică din Bistriţa a izbucnit de la un scurtcircuit
0
Pompierii au stabilit ca şi cauză a incendiului de duminică seara un scurtcircuit de la instalaţia electrică a unuia dintre cele trei imobile
Trei case au ars duminică seara pe strada Mihai Viteazu din Bistriţa, pagubele fiind uriaşe întrucât focul s-a extins cu repeziciune şi pompierii au avut nevoie de aprope trei ore ca să stingă focul.
La imobilul nr. 79A s-au distrus în urma incendiului acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, planşeul din lemn peste etaj pe o suprafaţa de aproximativ 120 metri pătraţi, bunurile din interiorul a patru camere. La casa de la care a izbucnit incendiul a fost distrus acoperişul în totalitate având o suprafaţă de aproximativ 400 metrei pătraţi, un atelier de tâmplărie şi bunurile din interiorul a trei camere, iar la la imobilul nr. 83 acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi şi bunurile din interiorul unei camere, dintr-un hol şi din baia de la etajul superior, aparatură electrocasnică, haine, banc de lucru şi o canapea.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la instalaţia electrică a imobilului nr. 81.