FOTO: Paştele, aşteptat de astăzi cu ouă gigant
0oua gigant, paste, bistritaMunicipalitatea a început astăzi montarea ouălor gigant, care deşi încă nu au fost puse pe suporturi, fac deja deliciul celor mici. Cele 12 ouă vor fi amplasate cel mai probabil în aceleaşi locaţii ca anul trecut, când au putut fi admirate mai bine de o lună şi jumătate.
Patru ouă, printre care se numără şi unul special pe care este pictată cu aerograf Biserica Evanghelică, şi-au făcut deja apariţia în apropierea Bisericii Sfânta Ana din zona BIG. Deşi acestea încă nu au fost montate pe suport, cei mici deja roiesc în jurul lor.
Celelalte opt ouă rămase vor fi amplasate lângă Biserica Evanghelică, în Piaţa Unirii şi respectiv pe strada Mihail Kogălniceanu, în apropierea căminului de persoane vârstnice.
Ouăle au un metru şi jumătate şi sunt confecţionate din fibră de sticlă. Acestea au fost ulterior pictate de către elevii Liceului de Arte Plastice ”Corneliu Baba” cu motive florale, pascale sau peisaje.
Opt ouă, la care s-a adăugat unul cadou din partea producătorului au fost comandate anul precedent, costul lor ajungând la 19.000 de lei. Anul acesta au mai fost comandate încă trei, pentru care municipalitatea a mai plătit 6.000 de lei.
La cele 12 ouă se adaugă şi şase mere şi o jumătate, pentru care primăria a scos din vistierie 21.000 de lei. Acestea urmează să fie amplasate şi ele în diferite locaţii din municipiu, vizate fiind şi intrările.
Vă mai recomandăm:
Idei trăsnite la Bistriţa: mere uriaşe, pe post de semn de intrare în municipiu
Primăria ne tratează de Sărbătorile Pascale cu...mere uriaşe