FOTO Israelienii au făcut spectacol la „măritişul” Zamfirei
0
Anul acesta, Zamfira se mărită pentru a XIX-a oară la Bistriţa. Ansambluri din 8 ţări i-au fost alături, festivalul fiind deschis duminică de grupul de pop-opera Distinto care a profitat de ocazie şi i-a purtat pe cei prezenţi, muzical vorbind, prin câteva dintre ţările prezente.
Pentru prima dată Festivalul Internaţional de Folclor Nunta Zamfirei a fost deschis cu un concert. Invitaţi să deschidă festivalul au fost cei de la Distinto, grupul de pop-opera purtându-i pe cei prezenţi prin mai multe dintre ţările prezente.
Anul acesta la Nunta Zamfirei au fost invitate ansambluri folclorice din 8 ţări. Este vorba despre Bulgaria, Egipt, Italia, Israel, Polonia, Rusia, Serbia şi Ungaria. Timp de încă două zile, cele 8 ansambluri folclorice, acompaniate de „Cununa de pe Someş” vor susţine reprezentaţii în diferite locuri din oraş la orele prânzului, iar seara, în centrul istoric vor prezenta părţi din tradiţiile fiecărei ţări.
Festivalul este acompaniat şi de un târg cu produse tradiţionale româneşti, săseşti, ungureşti şi chiar ţigăneşti. Acesta va putea fi vizitat până miercuri, când se încheie festivalul.
Luni, pe scena din centrul vechi au urcat ansambluri folclorice din Serbia, Israel, Ungaria şi Italia. Unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri a fost cel din Israel, dansul fiind savurat de bistriţenii prezenţi şi recompensat cu aplauze. Aceleaşi ansambluri au prezentat o parte din tradiţia lor şi la ora 11:00 în mai multe puncte circulate din municipiu.
Marţi pe scena din centrul vechi vor urca ansambluri folclorice din Polonia, Egipt, Rusia şi Bulgaria. De asemenea, în cadrul festivalului va fi lansată o carte poştală şi un plic cu Ansamblul „Cununa de pe Someş” şi cu Festivalul „Nunta Zamfirei”.
Vă mai recomandăm:
FOTO Fanfara Transilvania a electrizat centrul istoric al oraşului
FOTO Bistriţenii au avut parte de o zi de basm presărată cu concerte, expoziţii şi filme









