FOTO Centura ocolitoare a municipiului, în dezbatere. „La cum se mişcă Pădurea Codrişor, camioanele ar ajunge direct în ştrand”
0Zeci de bistriţeni au răspuns afirmativ invitaţiei la dezbaterea care are în centru centura ocolitoare a municipiului. Majoritatea celor prezenţi au respins traseul edilului Ovidiu Creţu, care vrea ca centura să treacă prin Pădurea Codrişor.
La dezbatere au participat cetăţeni care s-au judecat ani de zile cu municipalitatea, ingineri horticultori, consilieri locali, lideri politici sau bistriţeni care îşi doresc să se mai poată plimba prin Pădurea Codrişor, care ar urma să fie afectată dacă se va merge pe traseul Sud 2.
Concluzia unanimă a fost că bistriţenii vor o centură ocolitoare a municipiului, dar nu oricum. De asemenea, mai mulţi dintre cei prezenţi au afirmat că mare parte dintre bistriţeni nu ştiu mare lucru despre această centură şi nici despre planurile municipalităţii în ceea ce o priveşte.
"La cum se mişcă pământul acolo, camioanele de pe centură ar ajunge direct în ştrandul municipal!", a afirmat un bistriţean.
Iniţiatorul dezbaterii, profesorul Florin Bojor, a precizat că luna aceasta a trimis două scrisori Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, prin care întreba dacă părerea cetăţenilor va fi luată în calcul în cazul în care se va organiza un referendum, asta pentru că deciziile cu privire la investiţia în sine, dar şi la traseu vor fi luate de CNADNR.
în cadrul discuţiilor a intervenit şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care s-a arătat solidar cu bistriţenii şi mai ales cu iniţiativa lor, precizând şi că ONG-ul pe care îl conduce va fi alături de cei care au nevoie de sprijin juridic, fiind dispus să intre în proces alături de cei afectaţi.
Centura, pe hârtie din 2009
Ideea unei centuri ocolitoare a municipiului a apărut în 2009, când s-a semnat primul contract pentru studii de fezabilitate cu compania IPTANA. Primăria Bistriţa a emis un certificat de urbanism, care a atras nu mai puţin de 1200 de plângeri înregistrate la Agenţia pentru Protecţia Mediului.
S-a renunţat o perioadă la idee, până în 2010, când s-au reluat procedurile. Hotărârea de Consiliu Local care lua în calcul traseul Sud 2 a fost atacată în instanţă de către cei direct afectaţi de această variantă, care au obţinut o decizie definitivă şi irevocabilă care cere consilierilor locali să anuleze hotărârea iniţială.
Asta pentru că potrivit legii, o centură ocolitoare nu poate să treacă prin intravilanul localităţii şi mai mult să ducă la dărâmarea unor construcţii din intravilan.
Traseul variantei 2 Sud este: DN 17 Viişoara- Pădurea Codrişor, malul Râului Bistriţa, Jelna, Ghinda, Livezile. Aceasta ar urma să coste 174 de milioane de euro.
Foto: newsbn.ro
Primarul Ovidiu Creţu intenţionează să organizeze un referendum, care ar păgubi bugetul municipiului cu aproximativ 200.000 de lei, cu ajutorul căruia să-i întrebe pe bistriţeni dacă îşi doresc o centură ocolitoare, în condiţiile în care decizia aparţine CNADNR-ului şi nu cetăţenilor.
După ce nu a reuşit să treacă prin Consiliul Local referendumul din cauza numărului prea mic de consilieri prezenţi, primarul Ovidiu Creţu a anunţat o şedinţă extraordinară în cadrul căreia să se voteze organizarea unei consultări publice.
Proteste prin plimbare
Aceasta nu este prima iniţiativă de acest gen, de aproape o lună, primul primar al Bistriţei de după Revoluţie, Florin Adrian Chereji organizând plimbări în Pădurea Codrişor, pentru a atrage atenţia asupra acestei zone, care era iniţial un spaţiu de relaxare, sprijinit chiar de un proiect de amenajare, uitat de ceva ani în sertarele primăriei.
Vă mai recomandăm: