FOTO Aproape 500 de răţuşte s-au întrecut pe râul Bistriţa pentru copiii cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, pe Pietonalul Liviu Rebreanu va avea loc o nouă olimpiadă a inocenţilor. Pentru a anunţa evenimentul, dar şi pentru a aduna fonduri pentru acesta, Fundaţia Inocenţi a organizat o „întrecere” între câteva sute de răţuşte din plastic, care s-a desfăşurat pe râul Bistriţa.

Miercuri, la Bistriţa a avut loc o competiţie cel puţin deosebită. Nu mai puţin de 500 de răţuşte din plastic numerotate s-au întrecut în cursa denumită „Răţuşca Inocentă”. Răţuştele au fost „lansate” în acelaşi timp pe râul Bistriţa de pe Podul Codrişor, ele urmând să plutească până la Podul Budacului.

De mai bine de 15 minute a avut nevoie cea mai rapidă răţuşcă să ajungă la destinaţie, unde era aşteptată de un tânăr băgat în apă până la brâu, dar şi de o plasă, care a împiedicat-o să meargă mai departe.

Zeci de părinţi însoţiţi de cei mici au participat la acţiunea organizată de Fundaţia Inocenţi. Scopul acesteia a fost să strângă fonduri pentru copiii cu dizabilităţi.

Cei care au dorit să participe la cursă, dar şi să dea o mână de ajutorul copiilor cu dizabilităţi au putut să cumpere o răţuşcă din cauciuc cu 10 lei. Cele mai rapide răţuşte au fost premiate cu rechizite şi produse de igienă.

Evenimentele vor continua şi joi cu „Olimpiada Inocenţilor”. Aceasta va începe la ora 13:30 şi se va desfăşura pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Câteva sute de copii cu dizabilităţi sunt aşteptaţi joi în centrul municipiului pentru a participa la activităţile şi jocurile pregătite de organizatori.

Anul trecut, seara, în pre-ziua evenimentului, organizatorii au lansat 500 de lampioane.



Vă mai recomandăm:

Ducu Bertzi susţine un concert caritabil pentru copiii cu dizabilităţi în Biserica Evanghelică

Bani norvegieni pentru tratamentul a 75 de copii cu dizabilităţi




 

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite