E-on gaz a încasat o super amendă la Bistriţa
0E-on Gaz a fost amendat ieri de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa cu 50.000 de lei. Un bistriţean a reclamat faptul că angajaţii E-on i-au verificat instalaţia de gaz fără a avea un contract semnat în prealabil. Potrivit OPC, serviciul de verificare a instalaţiilor de gaz poate fi făcut şi de alţi agenţi decât E-on Gaz, prin urmare au fost afectate şi interesele economice.
„Un bistriţean s-a prezentat la noi şi ne-a prezentat un caz în care fără a avea un contract semneat în prealabil i s-a făcut verificarea din partea celor de la E-on gaz şi i s-au şi facturat serviciile. Potrivit legii 91/1992 privind protecţia consumatolului am amendat societatea comercială cu 50.000 de lei pentru încălcarea mai multor articole din lege. În special pentru tarifarea incorectă, care nu este conformă cu reglementările Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE) ci a fost stabilită de Consiliul Director al Eo-Gaz din Târgu Mureş. Această tarifare se face în funcţie de punctele de ardere şi nu de lungimea instalaţiilor aşa cum ar fi normal. Noi am cerut reanalizarea modului de tarifare", a explicat Ioan Chira, comisar la OPC Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acestuia amenda dată la Bistriţa este prima de acest gen din ţară, deşi semnale privind neregulile făcute de E-on Gaz sunt mai multe. „Am fost informaţi de ANRE că în prezent se lucrează la un proiect de lege privind stabilirea tarifelor şi a modalităţii de facturare a verificărilor reţelei de gaz", spune Chira.