Doina Filipoiu conduce Autoritatea Rutieră Română de la începutul anilor 90

Se autocaracterizează drept dependentă de activitate, însă a aflat pe propria piele cât de periculoasă este epuizarea organismului datorită muncii în exces, după o boală care a ţinut-o departe de slujbă câteva luni.

Directoarea de la Autoritatea Rutieră Bistriţa-Năsăud a fost pasionată de maşini încă din copilărie, de pe vremea când se întreba de ce se învârte roata, cum îi place să spună. Cei care o cunoşteau din copilărie n-ar fi spus că pasiunea pentru autovehicole se va transforma însă într-o  adevărată vocaţie: „vecinele credeau  că voi fi creatoare de modă pentru că îmbrăcam toate păpuşile cu hainele făcute de mine. Mi-am croit multe haine  pentru mine", îşi aminteşte Doina Filipoiu. Prima încununare  a pasiunii pentru maşini, uşor neobişnuită pentru o fată a fost obţinerea permisului de conducere când încă mai era pe băncile liceului. De atunci, din 1978 conduce aproape zilnic. La început a fost Dacia 1300, a urmat un Audi 80 prin anii 90 şi de 6 ani stăpâneşte volanul unui Peugeot. Facultatea, cu specializarea Autovehicule Rutiere a făcut-o în Braşov, oraş de care o leagă foarte multe nostalgii şi amintiri de studenţie. După absolvire a primit repartiţia în Bistriţa la Intreprinderea de Transporturi Auto( ITA). Îşi aminteşte că a avut parte de o primire de genul: "Ce cauţi domnişoară aici, că eu n-am cerut ingineri", spusă de un director uitat în funcţie. După 89 deşi foarte tânără a fost numită director, timp de 2 ani la Heniu SA, societatea care administra Autogara  şi autobuzele care făceau cursele la ţară. Din 1993 a intrat în nou înfiinţatul Oficiu Rutier, devenit între timp ARR, instituţie pe care a condus-o de atunci, cu mai multe pauze.

A condus doi ani Departamentul Naţional de Licenţe

Din 2005, bistriţeanca a fost chemată la Bucureşti pentru a conduce Departamentul de Licenţe şi Autorizări din ARR, post pe care l-a ocupat timp de doi ani. Decizia de a pleca la Bucureşti a pus-o în mare cumpănă: „soţul n-a prea fost încântat însă fetiţa mea, care era liceeană este cea care m-a încurajat foarte tare şi mi-a spus că se vor descurca". Plecarea la Bucureşti a însemnat însă o navetă obositoare: peste săptămână eram în capital[, în weekend eram acasă şi făceam treburile gospodăreşti. Bistriţa era gura mea de oxigen, locul care-mi dădea forţa să merg mai departe", îşi aminteşte acum. Dependentă de muncă, Doina Filipoiu nu şi-a cruţat eforturile: „S-a întâmplat odată că am intrat dimineaţa în biroul şi am ieşit a doua zi tot dimineaţă". Forţarea limitelor organismului a costat-o însă scump, pentru că s-a îmbolnăvit de o meningită care era să o coste viaţa: A stat în comă mai multe zile iar concediul medical obligatoriu a fost de câteva luni: „am spus glumind că am dormit în aceea perioadă pentru toate nopţile pierdute cu munca", spune acum. Recunoaşte însă că, deşi nu a mai forţat nota de atunci tot stă încă peste program chiar şi acum.

PROFIL

Născută: 1 martie 1960 Bistriţa

Familie: căsătorită, o fată student

Studii: Universitatea Tehnică Braşov, Facultatea de Autovehicule Rutiere, 1984

Ce-i place: oamenii cu bun simţ, genul acela care parcă îşi cer scuze că există. Iubeşte Bistriţa pentru liniştea de aici şi caracterizează oraşul natal ca pe o bulă de oxigen: „a fost oaza mea de linişte când lucram în Bucureşti", explică directoarea de la ARR

Ce nu-i place: detestă oamenii obraznici, impertinenţii. Apoi faptul că prea mulţi oameni au pretenţia de a li se oferi ceva fără a da nimic în schimb. Nu suportă gropile din carosabil,, mai ales cele de pe străduţa pe care locuieşte , pentru că aici nu ajunge nimeni să le repare.

Întrebare şi răspuns:

Ce vă deranjează cel mai tare la societatea românească?

Faptul că în multe domenii nu se mai promovează pe criterii de experienţă profesională, ci politic. Din punctul acesta de vedere, chiar faţă de anii 90 suntem în involuţie. Apoi delăsarea generală este o mare problemă a noastră. Chiar dacă ştim ce avem de făcut, lăsăm să facă alţii. Ne caracterizează o delăsare păguboasă.