Bistriţeanul Ovidiu Danci a fost eliminat de la „Dansez pentru Tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Danci vrea să deschidă o şcoală de balet la Bistriţa
Ovidiu Danci vrea să deschidă o şcoală de balet la Bistriţa

Balerinul Ovidiu Danci şi partenera sa Aylin Cadîr au fost eliminaţi de la emisiunea „Dansez pentru Tine“ după ce au primit cel mai mic număr de voturi de la telespectatori.

Vineri seara a fost o ediţie nebună a emisiunii concurs Dansez pentru Tine. Toate cele patru echipe aflate în concurs au intrat la duel, din păcate cei eliminaţi au fost Ovidiu Danci şi Aylin Cadîr, perechea care a dansat pentru construirea unei şcoli de balet la Bistriţa.

„Pe mine această şansă m-a făcut să-mi amintesc cât de important este dansul pentru mine şi am dansat cu atât de multă plăcere şi dragoste după o perioadă în care am renunţat", a declarat Ovidiu. În concluzie, balerinul bistriţean a promis că deşi a pierdut concursul nu a renuţat la visul lui. „Am devenit un om mai bun şi întâlnirea cu aceşti oameni m-a făcut să gândesc cu sufletul. Sunt norocos că am doi părinţi minunaţi, că am prieteni care ţin la mine şi mi-am dat seama că visul meu de a deschide o sală de dans la Bistriţa se va îndeplini. Va deveni o certitudine", a încheiat Ovidiu la părăsirea concursului.  

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite