Bistriţa: Zeci de familii din Beclean au fost lăsate fără apă potabilă
0În jur de 200 de familii din Beclean au rămas de joi fără apă rece deoarece "Aquabis" le-a sistat alimentarea. Dacă "Aquabis", principalul furnizor de apă din judeţ, spune că a fost îngăduitor faţă de oameni, primarul Becleanului susţine că societatea a încălcat înţelegerea iniţială şi se gândeşte chiar să o dea în judecată.
Zeci de familii care locuiesc în blocurile de pe Aleea Florilor, una din străzile din centrul Becleanului, s-au trezit joi fără apă rece. Unii nu înţelegeau de ce întrucât ştiau că sunt la zi cu plăţile. Ei sunt nemulţumiţi că trebuie să sufere din cauza datornicilor. Marin Bîrsan, unul dintre cei care locuiesc pe Aleea Florilor, spune că familia sa nu are datorii. „Joi noaptea am fost de serviciu, iar când am venit acasă tot nu aveam apă rece. Vineri am mers la sediul Aquabis din Beclean. Nici nu au vrut să stea la discuţii. Am depus ulterior o plângere şi la Protecţia Consumatorilor", povesteşte supărat bărbatul de 42 de ani. El a mers în audienţă la primarul oraşului, Nicolae Moldovan, iar la nici patru ore după, scara lui avea apă.
Marin Bîrsan este un agent de pază care locuieşte de 20 de ani pe Aleea Florilor. El zice că plata apei se face la sediul Aquabis din Beclean după tabelul afişat lunar în scara blocului, în baza unei înţelegeri scrise semnate între Primăria Beclean şi societatea furnizoare. „Am vrut să semnez un contract individual, dar cei de la Aquabis nu au fost de acord. Mi-au zis să mă înscriu într-o asociaţie de proprietari, dar nu vreau. Nu este nicio prevedere legală care să-mi interzică să închei un contract individual cu un furnizor de utilităţi", afirmă beclenarul. Opinia sa o confirmă şi Florin Frandeş, cel care monitoriza asociaţiile de proprietari din Bistriţa, totodată şi şeful Poliţiei Comunitare din cadrul Primăriei Bistriţa.
În plus, la Beclean, lumea se fereşte de funcţia de administrator al unei asociaţii. „Aquabisul întocmeşte facturile pe numele administratorului, iar dacă o familie din asociaţie nu achită, eşti bun de plată", explică Bîrsan.
Primarul Becleanului ripostează
Nicolae Moldovan va convoca săptămâna viitoare Consiliul Local. Dacă nu se va ajunge la un acord, edilul spune că e hotărât să dea în judecată Aquabis-ul. „Ioan Şandru, directorul executiv al Aquabis, mi-a spus că închide apa în tot Becleanul. Nu are acest drept. Am avut o înţelegere pe care Aquabis-ul nu a respectat-o. În acea înţelegere am fost de acord ca furnizorul să taie apa pe o scară de bloc dacă în acea scară sunt mai mult de trei datornici. Ei au tăiat aleatoriu", afirmă primarul.
Casetă: Datorii de circa 30.000-40.000 de lei
Filip Moisil, directorul tehnic de la "Aquabis" susţine că debranşările s-au efectuat doar acolo unde au fost datornici. Societatea are de recuperat de la locatarii tuturor blocurilor din Beclean o datorie de circa 30.000-40.000 de lei. "Le-am trimis lunar, încă din toamna trecută, somaţii prin care i-am anunţat că le vom tăia apa rece dacă nu se constituie într-o asociaţie de locatari, cum cere legea", afirmă Moisil.