Banca lui Ţiriac a împrumutat Primăria Bistriţa cu 40 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: finantistii.ro
FOTO: finantistii.ro

Într-o mare taină, Primăria Bistriţa a semnat în data de 11 februarie cu reprezentanţii Unicredit Ţiriac Bank contractul pentru un împrumut de 40 de milioane de lei, pe care municipalitatea intenţionează să îl ia de mai bine de doi ani.

De mai bine de doi ani Primăria Bistriţa se chinuie să ia un credit în valoare de 40 de milioane de lei. În ciuda faptului că primarul Ovidiu Creţu se aştepta la începutul anului 2012 când şi-a anunţat public intenţia de a contracta un credit ca lucrurile să meargă mai repede, abia în aprilie 2013 Consiliul Local a aprobat împrumutul.

În 2012, edilul anunţa că vrea ca municipalitate să returneze creditul în 20-25 de ani. Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu dorinţele băncii, astfel că creditul va fi returnat în 10 ani.

Contractul cu Unicredit Ţiriac Bank, una dintre puţinele bănci interesate de licitaţia făcută de Primăria Bistriţa, a fost semnat în data de 11 februarie, în mare taină. Dobânda pe care banca o va lua pentru acest credit ajunge la 10 milioane de lei.

Jumătate din acest împrumut, peste 20 de milioane de lei, va merge spre o pârtie de schi ce ar urma să fie amenajată în complexul de agrement Wonderland, proiect pe care primarul Ovidiu Creţu îl promite încă din 2008.

Celelalte 20 de milioane de lei vor fi folosite pentru cofinanţarea unor proiecte realizate parţial cu fonduri externe. Este vorba despre Parcul Industrial de lângă oraş, reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, precum şi Podul Berăriei.



Vă mai recomandăm:

Pârtia de schi visată de edilul Ovidiu Creţu, desfiinţată de liberalul Andrei Rusu: avem nevoie de 400 de schiori zilnic

Consiliul Judeţean se împrumută pentru drumuri, Primăria Bistriţa pentru pârtie de schi

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite