Anca Rihor creează haine pentru bistriţeni

0
0

Anca este o tânără designer vestimentar care şi-a prezentat recent bistriţenilor ultima sa colecţie, intitulată sugestiv „Sunt".

Şi-a descoperit vocaţia din clasa a IX-a. Atunci a simţit că trebuie să se facă designer vestimentar şi că această profesie îi vine ca o mănuşă. Anca desena mult în liceu, la „Corneliu Baba" din Bistriţa, unde a studiat nu numai textilele, ci şi pictura, ceramica, arhitectura. „Am avut de ales între pedagogie şi artă. E clar care a fost opţiunea mea. Ador să creez, de aceea am urmat cursurile unei facultăţi de profil, ca ulterior să devin designer vestimentar. Îmi place să fac haine care să fie pe gustul oamenilor", mărturiseşte tânăra. Primii doi ani de facultate i-a făcut la Iaşi, oraş care i-a rămas în suflet, iar ultimii doi, la Cluj-Napoca, unde, spune Anca, este cea mai bună şcoală de designeri vestimentari din ţară. Îşi aduce aminte cu plăcere de prima ei colecţie, care a expus-o în primul an de studenţie şi în care a prezentat opt ţinute casual. Însă, cea mai dragă colecţie este cea pe care a prezentat-o săptămâna trecută, la Bistriţa, alături de prietena ei, Ioana Pintea. Din acest motiv, Anca s-a întors la Bistriţa de trei luni.

O reprezintă colecţia „Sunt"

Prin expoziţia de săptămâna trecută, Anca a încercat să dea replică tiparului „se poartă". Proiectul ei cu Ioana, care are acelaşi titlu ca şi expoziţia, este organizat în parteneriat cu Centrul pentru Cultură Bistrița-Năsăud și se derulează de aproximativ un an. „Colecția se vrea a fi un răspuns dat unor clișee de tipul «acum se poartă» care tind să guverneze societatea modernă. Lucrările expuse exprimă personalitate, ca expresie a identității. De aceea am ales şi un motto pe măsură: «Sunt răcoarea pe care o simți. Sunt liniștea care te cuprinde. Sunt doar un punct. Sunt doar abstract. Sunt culoare. Sunt cel mai bun și dulce zâmbet»", explică Anca. Deşi îi plac culorile vii, această colecţie este, în întregime, neagră. Pentru „Sunt" s-a inspirat din clasica rochie neagră pe care aproape fiecare femeie elegantă o are în şifonier. „Colecţia «Sunt» mă reprezintă, simt că mă regăsesc în ea", mărturiseşte tânăra.

Balerini cu nasturi

Fire extrem de creativă, Anca îşi face haine pe care le poartă. Ultima dată a croit jachete colorate pentru Ioana şi pentru ea. A mai făcut rochii, pantaloni, broşe din diferite materiale, ace de siguranţă, nasturi etc. Tânăra foloseşte cam tot ce are la îndemână. „Îmi aduc aminte că aveam nişte balerini pe care i-am decorat cu nasturi coloraţi„, mai spune designer-ul. Ca materiale, Anca foloseşte pielea ecologică, bumbacul satinat şi stofe cu diferite texturi. Tânăra a lucrat ca designer la „Caramel", societate care oferă ţinute de bussines pentru doamne, la casa de modă „Ellis", dar a şi scris articole despre modă în celebra revistă „J'adore".

ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI

Cum vezi tu femeia?

Este o fiinţă puternică, gingaşă, jucăuşă şi mereu inventivă.

Crezi că îţi poţi asigura existenţa ca şi designer vestimentar în România?

Da, acest lucru se poate şi la noi în ţară, dar numai cu multă muncă şi numai în timp. De o vreme, au apărut mulţi designeri vestimentari în România. Acest fapt este un lucru bun. Unii dintre ei sunt chiar buni, alţii nu.

PROFIL

Născută:  3 septembrie 1983, Bistriţa

Studii: master în design vestimentar la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca

Familie: are un frate de 24 de ani, Alin

Ce-i place

Iubeşte creativitatea şi spontaneitatea. Anca adoră orice fel de activitate care presupune creativitate. Se relaxează citind sau uitându-se la filme, de regulă, la comedii romantice pentru că acestea o binedispun. Îi plac mult călătoriile. Fire spontană, Anca are obiceiul de a-şi lua persoanele dragi în excursii neprogramate şi stabilesc împreună, în maşină, pe ce drum o apucă.

Ce nu-i place

Nu-i are la suflet pe oamenii egoişti şi falşi. Ancăi nu-i plac persoanele care nu vor în ruptul capului să recunoască atunci când au greşit şi care nu vor să se schimbe. Ca fapt divers, tinerei nu-i plac ciupercile şi mâncărurile cu ciuperci.

Bistriţa


Ultimele știri
Cele mai citite