Ziua lui Eminescu. Pădurea Eminescu de pe dealurile Seiniului. Omagiu adus „poetului nepereche”de ostaşii Diviziei 20 Infanterie
0
Maramureşul are multe obiective turistice necunoscute. Puţini ştiu că oraşul Seini ascunde ceva care s-a dorit a fi un omagiu adus marelui poet român Mihai Eminescu. Este vorba despre un monument aflat pe Dealul Comja. Ziua lui Eminescu este astfel marcată şi la Seini.
Totul a început în anul 1939, când, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, ostaşii diviziei 20 infanterie conduşi de generalul Pion Georgescu au plantat conifere în forma numelui Eminescu pe versantul cu numele Domnul Comja.
Pădurea cu Pini Comja este situată în oraşul Seini, comuna Oraşul Nou, satul Racşa şi are suprafaţă de 0,5 ha. Este o rezervaţie naturală, categoria a IV- a UICN, care se află în custodia Direcţiei Silvice Maramureş.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Direcţia Silvică Maramureş, scopul declarării ca arie naturală protejată este cel de conservare a pădurii de conifere având forma numelui Eminescu,astazi fiind ziua lui Eminescu. .
Anii au trecut iar acest monument a devenit istorie. În momentul de faţă din acel EMINESCU nu mai există decât două litere. Primăria Seini vrea să readucă la viaţă acest monument dedicat marelui poet.
“În acest moment, din păcate, monumentul nu mai există. A fost distrus şi noi dorim să îl rescriem. Nu am reuşit încă să facem acest lucru pentru că locaţia este numai pe jumătate pe UAT- Seini, cealaltă jumătate fiind pe Racşa.
Am încheiat un act de colaborare şi am vorbit cu cei de la Direcţia Silvică şi am avea nevoie de 10.000 de puieţi pentru a rescrie acest monument. Acum nu mai există decât două jumătăţi din litere şi nu se mai vede aproape deloc”, a declarat, pentru Adevarul, primarul oraşului Seini, Gabriela Tulbure.