Zeci de gospodării inundate de Crăciun în Maramureș. Pârâul Chechișel a ieșit din matcă

0
Publicat:

Județul Maramureș a fost afectat de inundații în urma ieșirii din matcă a Pârâului Chechișel. Evenimentul a provocat inundarea unui drum și a curților unor locuitori, aproximativ trei sferturi dintre gospodării fiind sub ape.

Apele au acoperit zeci de gospodării FOTO
Apele au acoperit zeci de gospodării FOTO captură DIGI

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a declarat pentru Digi24 că în prezent situația revine la normal. Pârâul se retrage, iar ploile au încetat. Cu toate acestea, intervenția continuă pentru a evacua apa din curțile inundate.

Stauder a declarat: "Pârâul este în retragere și ploile s-au oprit. Colegii de la ISU sunt în teren și vor interveni pentru a evacua apa din curțile afectate. Doar câteva curți au fost inundate, iar un drum este foarte aproape de pârâul care a ieșit din matcă. Din informațiile pe care le avem, nu au fost pagube considerabile."

În schimb, primarul localității consideră că totul nu a fost decât o alarmă falsă.

"Este mai mult o alarmă falsă. Sunt la fața locului. În urma unei filmări care a ajuns și la mine, s-a inundat colțul unei proprietăți și beciul unei gospodării. Apa este în retragere. Nu este momentul de evacuare niciunei gospodării. Situația este sub control. Este o zonă mai joasă. Ploaia s-a oprit, este un fenomen care s-a întâmplat în urma topirii zăpezii", a declarat primarul comunei Dumbrăvița, Felician Ciceu, pentru Antena3.

Un cod galben de inundații în 12 județe

România se află sub cod galben și portocaliu de inundații până mâine. Sunt în pericol bazinele hidrografice Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Mureş, Bistriţa (afluent al Siretului), unde hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul luni ora 22.00 - marți ora 12.00 pentru râuri din Satu Mare, Maramureş și Bistriţa Năsăud.

De luni ora 12.00 până miercuri la ora 12.00 este Cod galben de pe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Harghita, Mureş, Alba, Suceava şi Neamţ.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite