Avertizare cod roșu de inundații pentru râuri din Bihor, Cluj și Alba

0
Publicat:

O avertizare Cod roșu de inundații pe râuri din judeţele Bihor, Cluj şi Alba a fost emisă vineri de specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). 

Inundații pentru râuri din Bihor, Alba și Cluj - Foto Arhiva
Inundații pentru râuri din Bihor, Alba și Cluj - Foto Arhiva

Codul roșu de inundații este valabil până la miezul nopții și vizează râurile din următoarele bazine hidrografice: Someşul Cald - bazinul situat în amonte de Acumularea Fântânele (judeţele: Bihor şi Cluj), Drăgan - bazinul situat în amonte de Acumularea Drăgan şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Drăgan, Săcuieu, Călata - afluenţi ai râului Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor) şi Arieş - bazinul situat în amonte de staţia hidrometrică Câmpeni (judeţul Alba), potrivit Agerpres. 

Conform hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce în bazinele avertizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de pericol. 

Menţionăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 01.12.2023, ora 15:00 - 01.12.2023, ora 20:00, pe unele râuri din bazinele hidrografice Săcuieu şi Arieş - bazinul situat în amonte de staţia hidrometrică Scărişoara. În acest context, recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii", precizează INHGA, într-un comunicat de presă.   

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite