VIDEO Scafandru reţinut pe malul râului Tisa cu ţigări de contrabandă
0Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.PF. Sighetu Marmaţiei au depistat şi reţinut un cetăţean ucrainean, îmbrăcat în costum de neopren, care a încercat să introducă în ţară 1.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
La sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat pe malul râului Tisa un bărbat care transporta spre interior două colete voluminoase. Poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea şi imobilizarea bărbatului, ocazie cu care s-a constatat că este cetăţean ucrainean în vârstă de 21 de ani.
Acesta era îmbrăcat într-un costum de neopren, pentru a trece mai uşor ţigările de contrabandă prin apa rece a râului Tisa. Cele două colete au fost ridicate în vederea confiscării şi transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 8.700 de lei.
Bărbatul este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.