VIDEO În semn de protest, aproximativ 100 de transportatori s-au oprit la ieşirea din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele transportatorilor nu au ocolit judeţul Maramureş. Aproximativ 100 de reprezentanţi ai firmelor de transport s-au adunat în intersecţiile mari de la ieşirea din Baia Mare unde au protestat faţă de intenţia Guvernului de a majora acciza la carburanţi. Aceştia au promis că protestele nu se vor finaliza aici şi că urmează greva generală, în cazul în care Guvernul nu se va răzgândi.

Câteva zeci de tiruri au fost oprite astăzi în zona marilor intrări în Baia Mare, circulaţia fiind îngreunată pe DN 1C, din cauza transportatorilor care s-au arătat revoltaţi pentru viitoarele majorări de preţuri la carburanţi, a plăcuţelor pentru masele autorizate. Spunând că nu vor renunţa la protest până nu li se vor accepta revendicrările, transportatorii au arătat că vor bloca toate marile oraşe ale României. „În ultimii ani preţul motorinei a crescut de câteva ori deja, acuma iar se măreşte. Pe lângă asta vor să ne bage pe gât acele plăcuţe cu masele maxime autorizate şi mai cresc şi amenzile. Dar la noi chiar nu se gândeşte nimeni că nu avem parcări unde să ne odihnim, nu avem drumuri şi nimeni nu face nimic pentru noi. Doar iau bani, atâta ştiu“, a arătat reprezentantul unei firme de transport. 

Protestul din această dimineaţă a durat aproximativ o oră şi jumătate, timp în care şoferii au claxonat şi au circulat cu viteze reduse în marile intersecţii. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite