VIDEO Iarnă în Maramureş. Cum arată un drum din Cavnic, după ce a nins fără întrerupere timp de două zile
0
Imaginile au fost surprinse de un maramureşean în timp ce conducea o ambulanţă cu care transportă o persoană din Cavnic, după o ninsoare de două zile. Maşina, dotată cu sistem de tracţiune 4x4, se deplasează prin nămeţii mari, de parcă ar participa la o competiţie de sport extrem.
Maramureşeanul Cristian Costinaş a postat filmuleţul pe reţelele de socializare şi prezintă un drum din localitatea maramureşean Cavnic, după ce a nins întruna timp de două zile. Maşina ambulanţei a ajuns, fără probleme, la pacientul care trebuia transportat în Baia Mare, pentru dializă. Imaginile par feerice, însă fără o maşină echipată pentru iarnă este, practic, imposibil de ajuns în astfel de locuri. Fiind o localitate de munte, cu drumuri înguste şi mai greu accesibile, cu unele locuinţe izolate, accesul este îngreunat, iar după două zile de ninsori, aproape imposibil.
Mai puteţi citi:
Teribilism dus la extrem: trei tineri, filmaţi „călătorind“ agăţaţi de un troleibuz în Baia Mare