Viaţa grea într-o furgonetă, în nopţi de ger: un bărbat refuză să fie dus la azilul de noapte ca să nu se vadă cu fosta iubită
0Departe de ochii lumii, adăpostiţi prin cotloane, prin spatele blocurilor ori a clădirilor, oamenii fără adăpost îşi trăiesc dramele. Pentru Gheorghe, lecţiile de supravieţuire în ger nu înseamnă nimic de când concubina lui nu mai vrea să audă de el.
Gheorghe Farcaş, un maramureşean de 61 de ani din Sârbi, trăieşte afară de mai mulţi ani sub cerul liber şi spune că s-a obişnuit, iar pentru că această iarnă temperaturile au fost negative mai tot timpul, şi-a găsit adăpost într-o furgonetă pe care proprietarul a lăsat-o în parcare. ”E un domn care mă tot vedea pe aici şi m-a întrebat unde stau. I-am zis că pe unde pot. M-a întrebat apoi dacă nu vreau să stau în spate, la maşină, măcar când plouă sau noaptea”, spune Gheorghe Farcaş.

Gheorghe Farcaş doarme în furgonetă Foto: Maramureş TV
Bărbatul de 61 de ani trăieşte de mult timp lângă un container din spatele blocurilor, în centrul oraşului Baia Mare. În ciuda faptului că nu are adăpost, pare îngrijit, curat. Poartă o uniformă ca cele de la firmele de pază, cel mai probabil primită de la vreun binefăcător. Orice face, însă, nu vrea să meargă în niciun caz la azilul de noapte. O ”aventură” pe care a avut-o acolo în urmă cu un an i-a lăsat sechele. ”Aveam o concubină. Şi cât timp ea a fost internată în spital, eu m-am dus la adăpost şi acolo <m-am cuplat> cu alta”, spune el. După ce a fost părăsit de concubină, omul spune că nu mai calcă la adăpostul de noapte niciodată. ”Fosta concubină, de câte ori vreau să vorbesc cu ea, zice: du-te la Lucica. Dar de ea (Lucica, n.r.) nu-mi place pentru că are o mentalitate foarte redusă”, spune el acum ruşinat.
De la mecanic auto şi şofer, în boscheţi
Astfel, stă în maşina în care proprietarul i-a permis să se adăpostească din luna iunie, aul trecut. Nu are cu ce să se încălzească, dar are o lumânare şi două pături. ”Au mai fost de la primărie şi mi-au adus ceai cald. Mă mai duc la adăpost când e foarte frig, mă mai duc la o cunoştinţă şi mă spăl, mai mănânc uneori”, mai spune el. Cel mai de preţ lucru pe care îl are spune că sunt cele două pături. ”Până în iunie, când a venit domnul ăsta cu maşina, dormeam în boscheţi. Era cald afară”, spune el.
Omul a fost şofer şi lucrat ani buni în această meserie. ”Am fost mecanic auto, şofer. Am lucrat 23 de ani. Dar am făcut o prostie”, mai spune el, apoi povesteşte că o întâmplare nefericită a făcut să fie dat afară. ”Am vândut nişte benzină”, spune el, arătând că astfel a rămas fără loc de muncă. Nu a lucrat suficienţi ani pentru a primi pensie, iar pentru a munci de acum spune că e prea bătrân. Acasă la Sârbi nu mai are la ce să se întoarcă, aşa că preferă să locuiască în maşină. Gheorghe Farcaş a fost căsătorit şi are un fiu de 28 de ani. Bărbatul adaugă că fiul şi fosta soţie nu vor să mai audă de el. ”A venit aici (fiul,n.r.), m-a văzut şi m-a întrebat: aici ai ajuns?”, spune el cu lacrimi în ochi. ”L-am făcut de râs”, adaugă el, dar nu vrea să vorbească mai mult despre poblemele din familia lui.
Bogdan Gavra, şeful SPAS, spune că omul nu vrea să meargă la adăpostul de noapte şi nu are ce să facă. ”Este un vechi beneficiar al centrului nostru de noapte, n-a creat probleme, chiar a fost unul dintre beneficiarii cei mai buni. Nu ştiu de ce în ultimul timp nu a mai venit”, spune Bogdan Gavra, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială Baia Mare. ”Nu am mai venit că e 12 lei pe noapte, pentru că nu-s localnic. Nu am de unde să dau”, spune el în replică. ”În condiţiile în care temperaturile au scăzut atât de mult nu mai cerem suma asta. Eu trebuie să anunţ şi poliţia locală, pentru că dacă mai scad temperaturile îl pot lua cu forţa. În momentul în care există riscul de îngheţ, nu poate fi lăsat afară”, mai spune şeful SPAS.
Omul s-a adaptat în furgoneta abandonată şi nu mai vrea să o părăsească. Oamenii care locuiesc în zonă îi oferă mâncare caldă de multe ori, astfel că se simte ca acasă. Singura problemă este că maşina în care locuieşte a mai fost spartă, în lipsa lui, de hoţi, care i-au luat lucrurile.
Mai puteţi citi:
Maramureşul în imagini. 10 locuri pe care niciun turist nu trebuie să le rateze