Un sătmărean şi-a făcut plinul de Paşte: a cumpărat din Maramureş 320 l de alcool. Amenzi de 7 500 de lei aplicate de poliţişti în Săptămâna Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alcool confiscat in Saptamana Mare FOTO:Arhiva
Alcool confiscat in Saptamana Mare FOTO:Arhiva

Activităţile desfăşurate de către poliţiştii maramureşeni şi înscrise în planul de acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, cu preponderenţă a celor de evaziune fiscală, au continuat şi zilele acestea. În total au fost aplicate amenzi de peste 7000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma unor controale efectuate la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport din judeţul Maramureş au constatat două infracţiuni de evaziune fiscală. Au fost aplicate 15 amenzi şi confiscate băuturi alcoolice şi produse alimentare în valoare de 950 de lei. Valoarea totală a amenzilor a fost de 7.500 de lei.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au fost cei care în data de 8 aprilie au organizat o acţiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului cu vin şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Cu această ocazie au fost verificate un număr de 29 de societăţi comerciale, 18 persoane fizice şi şase mijloace de transport. 

Toate aceste controale s-au lăsat cu amenzile de rigoare, dar au fost confiscate şi băuturi alcoolice şi produse alimentare în valoare de aproape 950 de lei. La Şomcuta Mare, poliţiştii au confiscat cantitatea de 320 litri de băuturi alcoolice pentru care nu au putut fi prezentate documente legale. Mai exact, pe DN 1C pe raza localităţii Şomcuta Mare poliţiştii au oprit în trafic un autoturism condus de un sătmărean de 35 de ani. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în maşină 320 de litri de băuturi alcoolice pentru care şoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege.

Întreaga cantitate de alcool a fost confiscată, aşa cum prevede legea. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile peste limita prevederilor legale.

La Borşa, poliţiştii au desfăşurat o acţiune similară la care au participat poliţişti rutieri, de ordine publică şi doi jandarmi, fiind verificate în total 17 persoane fizice şi juridice şi 12 mijloace de transport. Pentru neregulile constate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în suma de 3000 de lei.

Citeste si: Alcool de un milion de euro în curtea Biroului Vamal Baia Mare. Instanţa de judecată va decide ce se întâmplă cu el

Topul marilor consumatori de alcool din barurile româneşti. Românii, pe locul 4

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite