Şapte primării din Maramureş, demonstraţii de gătit tradiţional în casele din Muzeul Satului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstratii de gatit traditional in Muzeul Satului FOTO:Arhiva
Demonstratii de gatit traditional in Muzeul Satului FOTO:Arhiva

Weekend plin de evenimente derulate sub genericul Zilele Maramureşului. Timp de două zile în şapte dintre casele din muzeu se vor face demonstraţii de gătit tradiţional. Nu va lipsi muzica populară, de calitate, cu artişti cunoscuţi ai Maramureşului.

Pregătirile pentru prima ediţie a Zilelor Maramureşului sunt pe ultima sută de metri. În Muzeul Satului din Baia Mare, vizitatorii vor avea ocazia să facă o incursiune în istoria Maramureşului.

Dacii liberi vor fi cei care vor face demonstraţii interactive de ţesut, olărit, fierărie sau confecţionat zale, pentru ca pe uliţele şi în curţile din Muzeul Satului să fie expoziţii de costume vechi şi de unelte din lemn. 

Demonstraţii de gătit tradiţional se vor face de către reprezentanţii primăriilor din Groşii Ţibleşului, Ardusat,  Asuaju de Sus şi Băiţa de Sub Codru (9 mai), pentru ca în data de 10 mai demonstraţiile de gătit să fie făcute de către primăriile Moisei, Recea şi Repedea. Meşterii populari şi producătorii tradiţionali îşi vor expune produsele. 

În data de 8 mai, începând cu ora 18.00 va avea loc Festivalul Minorităţilor – derulat sub genericul „Diversitate şi unitate prin tradiţie” iar seara de 9 mai va fi destinată muzicii folk, cu artişti cunoscuţi precum Marinel Petreuş,  Ducu Bertzi sau Ştefan Hruşcă. În ziua de 10 mai, începând de la ora 17.00, regalul folcloric îi va avea invitaţi pe Dumitru Fărcaş, Gheorghe Turda, Marinel Petreuş, Florentina şi Petre Giurgi, Moştenitorii şi tineri interpreţi din Ţara Lăpuşului şi din Ţara Chioarului. 

Citeste si: Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor. Aceasta va sta în arest la domiciliu. „Voi rămâne în politică, sunt multe de schimbat”

Un bărbat a murit după ce a căzut de la etaj, încercând să nu fie prins de soţie cu amanta pe care o cunoscuse pe Facebook

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite