Preţul imobilialelor a crescut cu mai bine de 10 procente în luna august, în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada de vară, care în general coincide cu reîntoarcerea acasă a maramureşenilor ce îşi desfăşoară activitatea în străinătate, a adus cu sine o creştere cu mai bine de 10 procente a valorii de vânzare a imobilelor. Specialiştii în imobiliare preconizează că valorile acestora nu le vor mai atinge pe cele iniţială, întrucât preţul materialelor de construcţii este în continuă creştere.


Luna august a adus o creştere semnificativă a valorii de vânzare a imobilelor. Acest fapt se datorează în primul rând venirii din străinătate a maramureşenilor dornici să îşi achiziţioneze o locuinţă. „Într-adevar, datorită celor veniţi din străinatate au crescut tranzacţiile în luna august. La nivel naţional au crescut cu aproximativ 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar la noi, la nivel local, au crescut doar cu 10 – 15%, deoarece Baia Mare este un oraş mai mic, cu mai puţini dezvoltatori şi cu cât un oraş este mai mic, cu atât scade şi volumul de tranzacţii şi sunt din ce in ce mai puţini dezvoltatori“, a explicat Zoia Bozău, preşedintele Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare, filiala Maramureş. 

Conform specialiştilor în imobiliare preţurile nu vor cunoaşte o scădere semnificativă, întrucât preţurile materialelor de construcţii sunt în creştere. „Preţurile nu cred că vor mai scădea mult, din cauza faptului că materialele de construcţii nu scad, ba mai mult chiar cresc şi nu se mai poate construi la preţuri rezonabile, mai mici pe metru pătrat. Cei care construiesc acum, construiesc destul de scump pe metru pătrat. Noi n-am vrea să scadă vânzările şi nici nu cred ca vor scădea tocmai datorită faptului că sunt preţuri bune acum la apartamente“, a adăugat Zoia Bozău. 

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite