O schelă, ilegal construită, la un pas să se prăbuşească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intensificările de vânt, care au avut aspect de vijelie au afectat o schelă montată pe Bd. Traian, din Baia Mare, în vederea executării lucrărilor de reabilitare şi de izolare termică. Rafalele de vânt au îndepărtat schela ancorată de bloc şi exista posibilitatea ca această să se prăbuşească pe partea de trotuar, dar şi pe partea carosabilă.

Vântul puternic a doborât, de altfel, patru bucăţi metalice care au căzut în zona trotuarului şi pe stradă, una dintre ele ajungând la doar câţiva centimetri distanţă de o femeie care circula prin zonă.

Despre situaţia de urgenţă produsă a fost informat subprefectul Pamfil Bercean, dar şi primarul Cătălin Cherecheş, care s-a deplasat la faţa locului. Au fost luate măsurile specifice, s-a interzis accesul cetăţenilor pe trotuarul din partea dreaptă în zona blocurilor şi magazinelor aplasate la parter de către angajaţi ai poliţiei locale, iar pompierii militari au asigurat schela pentru a nu fi doborâtă de eventualele noi rafale de vânt.

Societatea care executa lucrările de reabilitare a blocului  a fost identificată, la fel şi asociaţia de proprietari. Amplasarea schelei în zonă, dar şi pe partea carosabilă s-a făcut fără respectarea prevederilor în vigoare (autorizaţie). Primarul Cătălin Cherecheş a dispus măsuri pentru siguranţa cetăţenilor, respectiv a societăţilor comerciale. De asemenea, a solicitat sancţionarea pentru nerespectarea legii de către cei vinovaţi (societate şi asociaţia de proprietari). Angajaţii firmei şi pompierii militari au acţionat îndepărtarea schelei aflată în pericol de prăbuşire.

Mai citeşte:

O schelă s-a prăbuşit peste o maşină în Pasajul Muncii din Capitală

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite