Întoarcerea la Sighet: Monumentul Holocaustului – Comemorarea evreilor sigheteni
0Eveniment care readuce în prim plan o istorie care nu trebuie uitată, dar şi generaţii care trebuie să îşi dea mâna pentru a spune pe mai departe celor care vin istoria unui loc. În perioada 13-18 mai, la Sighetu Marmaţiei vor avea loc o serie de evenimente sub genericul "Întoarcerea la Sighet. Întâlnirea dintre generaţii".
Prin acest eveniment organizatorii îşi doresc să promoveze apropierea între generaţii, dar, mai ales, să onoreze memoria, curajul, puterea şi demnitatea celor care au avut forţa să înfrunte cruzimea istoriei şi să depăşească tragedia vremurilor, oferind un exemplu tinerei generaţi.
Programul va cuprinde serviciu religios, expoziţii legate de cultura iudaică, un spectacol muzical şi o piesă de teatru. În cadrul unui simpozion organizat pe tema Holocaustului şi a deportării se vor prezenta mărturii ale supravieţuitorilor şi fiii acestora, filme documentare, un concurs de eseuri şi e expoziţie de pictură realizată de copii ai şcolilor sighetene.
Program
Miercuri 13 Mai
Ora: 11:30 Sala Transist a primăriei Sighetu Marmaţiei, semnarea acordului de înfrăţire între localităţile Kiryat Yam din Israel şi Municipiul Sighetu Marmaţiei
Vineri 15 Mai
Ora 14:00 Sala Radio - lansare de carte, Ioan Popescu, Gibborim, Evrei sigheteni în Primul Război Mondial, editura Valea Verde
Ora 17:30 Sala de expoziţie a centrului Cultural – Expoziţie - Salonul anual al pictorilor profesionişti
Ora 18:00 Sala de spectacol a Centrului Cultural – Teatru-Janka de Oscar Space, regia artistică şi scenografia Dorel Todea
Sâmbătă 16 Mai
Ora 23:00 Gara CFR - In memoriam – aprinderea lumânărilor comemorative
Duminică 17 Mai
Ora 09:15 Monumentul Holocaustului – Comemorarea evreilor sigheteni
Ora 11:00 Muzeul Culturii evreieşti - Casa memorială Elie Wiesel Expoziţie-Cărţi poştale din ghetou
Ora 19:00 Sala George Enescu - Concert
Kiryat Yam String Quartet (Israel) – Prof. Leonid Kuperman Coordonator, Director conservator Ran Nahum
Corul de elevi şi profesori al Liceului Pedagogic Regele Ferdinand - Sighetu Marmaţiei, regia artistică prof. Rodica Gheorghiu
Luni 18 Mai
Ora 9:30 Sala Transist – Primăria Sighetu Marmaţiei – panel de discuţii bazat pe filmul documentar Grandmothers de Michael Wahrman
Ora 13:30 inaugurarea expoziţiei de pictură şi premierea concursului de eseuri Vecinii mei evrei, Expun elevi ai şcolilor sigheteneOra 14:30 panel de discuţii Amintiri despre bunicii mei
Citeste si: Aproape 90 de persoane puse sub control judiciar şi 39 în arest la domiciliu, în ultima săptămână