Elevul care a intrat la Liceul de Arte după ce a luat nota 10 de la toţi cei 12 membri ai comisiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Man
Vlad Man

Vlad Man este elev în clasa a X-a la Liceul de Arte. Face muzică şi, deşi credea că se va orienta spre muzica populară, a descoperit canto clasic. Planurile lui de viitor vizează Conservatorul din Bucureşti şi apoi Opera Română.

Pentru a intra în clasa a IX-a la Liceul de Arte din Baia Mare a dat un examen, unde la canto a luat 10 de la toţi cei 12 profesori din comisie. „Eu stăteam la uşă, iar profesoara mi-a arătat pe degete, 12. Am înţeles că toţi 12 i-au dat note de 10. Am avut foarte mari emoţii”, povesteşte Bombonica Man, mama tânărului.

Deşi ea îşi dorea ca fiul ei să facă muzică populară, băiatul şi-a schimbat planurile. „Profesorul lui de muzică de la Şcoala din Remetea Chioarului îmi tot spunea că are voce foarte bună şi că ar trebui să-l duc la muzică. Am tot amânat dar prin clasa a VIII-a, un cunoscut mi-a zis că l-a auzit cântând la şcoală şi că neapărat să-l duc la ore de muzică”, mai povesteşte mama lui. Astfel, după doar câteva luni de studiu înainte de admiterea la liceu, a fost admis.

De atunci, nu ratează niciun concurs, unde câştigă tot ce se poate. „Am luat premiu cam peste tot, încă nu am luat un trofeu, dar am premii de toate celelalte. O să vină şi trofeul”, spune Vlad. A participat prima dată la un concurs anul trecut, la „Lira”, din Maramureş. Au urmat alte concursuri în ţară, la Cluj Napoca, la Timişoara, Braşov etc. „Când am ajuns la profesoara Mihaela Bob, eu credeam că voi face muzică populară. Dar dânsa mi-a spus că îmi vede un viitor în muzica clasică, aşa că am ascultat-o. Iar acum îmi place mult mai mult decât populara”, mai spune el.

Muzica clasică i se pare mai grea, iar tânărul de 17 ani o consideră o provocare. „În clasică sunt mai intense trăirile. E mai greu, trebuie să respecţi cu stricteţe nişte reguli, dar e mai frumos”, mai spune el.

Până în prezent a acumulat o colecţie impresionantă de diplome, medalii şi cupe. Însă nimic nu se compară cu emoţia de la finalul unei reprezentaţii pe scenă. „Nu mai am aşa mari emoţii ca şi la examen dar, la final, mă simt foarte bine, mândru, însă mă tem să nu se vadă că îmi tremură genunchii”, mai mărturiseşte tânărul.

Prietenii lui din Remetea Chioarului au fost miraţi la început, nu le venea să creadă că a decis să facă muzică clasică, dar acum s-au obişnuit. Acum au început să vină să-l vadă pe scenă.

Pe lângă muzică, îi place foarte mult să înveţe limbi străine, astfel învaţă în prezent şi cântă în cinci limbi: engleză, fraceză, germană, italiană şi rusă, dar şi-ar dori să înveţe şi greacă.

Mihaela Bob, profesoara de canto care îl pregăteşte pe băiat la liceu, spune că este foarte talentat şi a uimit chiar profesori care predau la studenţi. „Începând din momentul în care a venit, s-a dezvoltat foarte rapid, a evoluat foarte rapid şi a participat la peste 17 concursuri într-un an de zile şi la majoritatea a luat locul I. E un copil foarte ambiţios şi harnic. Pe lângă voce, are un anume fler, simţ muzical. Ascultă foarte mult şi munceşte enorm. Studiază foarte mult acasă. De o lună mergem în fiecare weekend la câte un concurs şi la fiecare cu alt repertoriu”, spune dascălul.

Recent, acesta a participat la concursul „Lauri” din Cluj, unde a făcut o impresie foarte plăcută. „La concursul „Lauri”, de la Cluj, maestrul corepetitor cu care a cântat era de la Opera Maghiară şi i-a spus că doar cu o zi înainte, acelaşi repertoriu îl cântase cu studenţi de anul IV. Nu-i venea să creadă că el, la clasa a X-a, poate să cânte peste nivelul studenţilor de anul IV”, relatează profesoara.

Mai puteţi citi:

 

Descoperiri din epoca medievală timpurie, făcute publice într-o expoziţie a Muzeului de istorie

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite