Cupa TYR Flykick reuneşte în Baia Mare peste 200 de sportivi din ţară şi din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de înotători se vor alinia la start pentru a participa la Cupa TYR Flykick, eveniment care va avea loc în perioada 2-3 mai. Cupa Tyr Flykick a ajuns în 2015 la cea de-a VIII-a ediţie, fiind însă pentru prima dată când la concurs vor fi şi sportivi străini.

Adrian Gherghel, directorul Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare a declarat că la competiţia din acest weekend vor participa sportivi din nordul ţării, însă şi din Piteşti, Suceava şi pentru prima oară sportivi din Viena. 

"Cronometrajul va fi electronic, iar categoriile oficiale încep de la copii născuţi în 2004 până la open. Având în vedere importanţa concursului am primit cereri de înscriere inclusiv din partea copiilor născuţi în 2009. 

Pentru a-i motiva să continue practicarea acestui sport vom încerca să îi premiem şi pe ei. Premiile sunt substanţiale pentru cei care vor reuşi să stabilească cei mai buni timpi şi să urce pe podium”, a declarat directorul LPS Baia Mare.

Citeste si: Petrolul se dezintegrează: jucătorii pleacă, antrenorul la fel. Rednic a dezvăluit toate schimbările care urmează

Teixeira şi Geraldo contestă decizia Petrolului de reziliere unilaterală a contractelor: "Facem plângere la FIFA"

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite